Sînt, în acest moment, doi oameni care pot modifica rezultatul așteptat al alegerilor. Victoria lui Ponta e, potrivit sondajelor, o problemă de răbdare, dar există doi tipi invizibili care pot veni cu idei. Unul e cuprins de letargie, celălalt de frustrări, dar jocul lor conține, la o adică, și previzibilul, și surpriza. Ei nu candidează, dar pot decide cine cîștigă.
Farmecele candidatului Iohannis s-au veștejit ca un stînjenel cultivat în nisip. Creșterea lui s-a blocat în limitele propriului personaj, fiindcă sasul are alte socoteli cu timpul și cu lumea. Cum ar spune ospătarii și tinichigiii, are Weltanschauung-ul lui. Se mișcă lent, vorbește rar, nu știe să țopăie, să rîdă și să producă emoții. E prea încet pentru gustul și nerăbdarea unui neam pus pe fapte mici.
Adăugați peste asta dizolvarea dreptei într-o ciorbă de potroace, în care înoată, alături de tăițeii liberali, de legumele pedeliste și de ghearele Monicăi Macovei, pipota fostului premier Tăriceanu și o bucățică bună de la PMP.
E o atmosferă de rău augur pentru Iohannis, o liniște mai gravă ca deruta, o criză de idei și de verb, o lipsă de libidou electoral pe care doar popoarele născute dincolo de Cercul Polar le-ar aprecia.
Aici intervine Crin Antonescu și meșteșugul lui de a izgoni plictiseala. Vedeta absentă, eroul automartirizat stă deocamdată deoparte, lungit la umbra propriei legende și conștient de propria necesitate. Îmbufnat, capricios și hrănind, probabil, un întreg pandemoniu al revanșei, Antonescu nu zice nimic. Dacă ar zice însă, dacă ar lua asupra lui cuvintele care-i lipsesc neamțului, dacă ar reînvia lumea pe care el însuși a ucis-o, Iohannis s-ar ridica precum Lazăr. Nu e sigur că ar învia de tot, fiindcă sașii au limitele lor, dar, purtat de frazele lui Antonescu, ar părea că se mișcă. Acest gen de mișcare atrage electoratele subcarpatice din Europa de Est, așa cum mișcarea unei plute colorate atrage broaștele. Crin Antonescu e numele singurei ocazii a lui Klaus Iohannis de a rata trenul de Sibiu.
În tabăra candidatului PSD, lucrurile stau exact pe dos. Există un om care, cu un simplu SMS, poate smulge Cotroceniul din mîinile candidatului Ponta. E timpul să-l privim cu mai multă atenție pe Liviu Dragnea, persoana făcătoare de minuni a partidului, șeful campaniei electorale și multiplu campion pe aparate la majorități zdrobitoare obținute pe cabina de vot.
Mustața lui totemică face baronii să se prăbușească în praf cu supunere și organizațiile județene să-l venereze. Toate triburile pe care le deține PSD în zonele rurale îi închină ritualuri de gratitudine. Primarii se învîrt în jurul lui ca dervișii rotitori, iar țăranii din Teleorman îi dedică balade. Dragnea are știința de a lucra cu mase mari de oameni și de a face din ei alegători disciplinați, în timp ce alde Zgonea, Șova și Corlățean fac, la birou, planuri pentru reîmpărțirea lumii. Dragnea a dus știința extragerii votului din cetățean la cote la care Cozmîncă n-a îndrăznit să viseze, Ponta n-a îndrăznit să spere, iar procurorii puși să-l înfunde n-au îndrăznit să se cațere.
Liviu Dragnea poate cîștiga sau pierde Cotroceniul pentru Victor Ponta și poate face același lucru pentru Klaus Iohannis. El și Crin Antonescu sînt piesele grele ale acestui final înverșunat. Și, se pare, singurele.