Numărul imbecililor e mereu subestimat. Așa spune Carlo Cipolla, istoric, economist și filozof italian, instruit la universitățile din Pavia și Paris, London School of Economics, University of California Berkeley, născut în 1922 și mort în 2000. Cartea lui, Legile fundamentale ale imbecilității umane, scrisă în anii ’70, adună și azi aplauze internaționale, fiind considerată, cu toată cheia ei ironică, o declarație necesară și lucidă. E, de fapt, un eseu popular hiper-scurt, accesibil, așadar, și imbecilității umane invocate în titlu.
Cipolla împarte tipologia umană în patru categorii, în funcție de răul și binele pe care indivizii îl fac. Inteligenții, de pildă, își fac bine lor, dar fac bine și celorlalți. Neajutorații fac bine celorlalți, uitînd să-și facă bine și lor, ba uneori făcîndu-și rău. Răufăcătorii își fac bine lor făcînd rău celorlalți. Și, în fine, imbecilii, care fac rău celorlalți fără să cîștige nimic din asta, ba chiar suferind pierderi de pe urma acțiunii lor.
Imbecilii reprezintă, după Cipolla, categoria cea mai numeroasă, cea mai dăunătoare și cea mai subestimată de societate. E categoria care frînează și distruge, încurcă și otrăvește, se pune de-a curmezișul și face toate astea din impulsul irepresibil al prostiei. Din nenorocire, imbecilii nu stau grupați în vreo periferie a societății. Nu pot fi localizați unitar, izolați sau contracarați. Ei sînt foarte bine distribuiți în societate, infiltrați în toate straturile ei, căci, zice Cipolla, „probabilitatea ca un anumit individ să fie imbecil e independentă de orice altă însușire a respectivei persoane”.
Imbecilii acționează, așadar, peste tot, atît la marginea cît și la vîrful societății, atît la baza cît și la vîrful puterii. La vîrful puterii politice sînt ei letali, acolo începe dezastrul. Amestecați cu celelalte trei categorii, pe care le domină prin număr și consecințe, imbecilii spulberă tot: economie, bunăstare, speranțe, viitor.
În cheia lui Cipolla, putem încadra PNL și PSD la răufăcători. Își fac bine lor, făcînd rău celorlalți, adică cetățenilor. Binele pe care și-l fac e banditesc: fură din avuția națională pe persoană fizică, prin miniștri, parlamentari, prim-miniștri, primari, șefi de consilii, consilieri, funcționari numiți politic, clientelă de partid etc. Răul făcut celorlalți e evident: sărăcire, insultă, dispreț, confiscare.
Nu există un singur caz cunoscut în care un membru al acestor două partide să fi făcut parte din categoria inteligenților, adică a celor care își fac bine lor făcînd, în același timp, bine și celorlalți. Și nu va exista niciodată un pesedist sau un penelist în categoria neajutoraților, care să facă bine celorlalți riscînd să sufere el însuși pierderi.
Dar PNL și PSD adăpostesc, pe lîngă răufăcători, și imbecili. Persoane care fac rău celorlalți făcîndu-și, pînă la urmă, rău și lor. Sorin Grindeanu, de pildă, e un imbecil notoriu, făcînd rău partidului și societății cu prețul ruperii propriului gît. La fel, „liberalii conservatori” din aripa Thuma-Hellvig de la PNL formează un grup reușit de imbecili, care ține să distrugă partidul fără de care ei înșiși dispar. Acești oameni se înscriu în rama imbecililor lui Cipolla, chiar dacă stau pitiți în inima unei armate de răufăcători.
Cei mai mulți imbecili s-au adunat, însă, la USR. Profesorul italian și-ar fi dat ani de viață să dea peste un exemplu așa riguros, peste un corp politic și social atît de compact și atît de hotărît să facă rău celorlalți producîndu-și, în propria ogradă, pagube cu nemiluita. Răul comis de imbecili e dincolo de conștiința săvîrșirii lui, e înfăptuit inconștient, generat de impulsul irațional ce caracterizează starea de imbecilitate. La USR el are, poate, aparența binelui, dar imediat ies la iveală suferința celorlalți și pierderea politică. USR își face sieși mai mult rău decît reușește să facă celorlalți, considerînd că face bine.
Exemplul preferat al lui Cipolla ar fi fost, fără discuție, Nicușor Dan. Nicușor ilustrează cu exactitate milimetrică acțiunea imbecilului: răul produs celorlalți (prin incapacitatea de a face față funcției, jocul politic duplicitar, încălcarea constituției, neglijarea responsabilităților externe și de securitate, agravarea crizei politice, amestecul în viața unui partid politic, lipsa de viziune și empatie etc.) umblă de mînă cu răul produs lui însuși (prăbușirea în sondaje, pierderea relevanței politice, pierderea respectului public, batjocura populară etc.). Nicușor e imbecilul ideal și suprem, cu un cap deasupra altui imbecil de valoare, Klaus Iohannis, și mult deasupra celei mai spectaculoase corcituri între imbecil și răufăcător pe care a dat-o democrația, Băsescu.
Nu e o veste prea bună, fiindcă a cincea lege fundamentală a imbecilității spune: „Imbecilul este cel mai periculos tip de persoană”. Și, în consecință: „Imbecilul este mai periculos decît un răufăcător”.