Din adîncul temniței, cocoșat de o pedeapsă cît eternitatea, judecătorul Mircea Moldovan, numărător de voturi la alegerile prezidențiale din 2009, povestește frauda. Moldovan era atunci membru al BEC, vicepreședinte al comisiei pentru voturile din diaspora, și azi, după nouă ani de la evenimente, explică furtul electoral din secțiile Paris, Barcelona, Roma.
Nu e singurul care a vorbit despre instalarea frauduloasă a lui Băsescu. Pe măsură ce oamenii nu mai au ce pierde, adevărul își croiește drum spre suprafață. E un adevăr diluat, împuținat de frici și de dorința de negociere, dar toate aceste fragmente ale lui conțin esența faptelor și rescriu acceași narațiune.
Iar faptele spun că, în timp ce în sufrageria lui Oprea capii SRI și DNA făceau ultimele mutări tehnice împotriva democrației, rețeaua securiștilor din ambasade dobora recordul de viteză stabilit de bolidul Thrust SSC pe pista de sare din Utah și obținea un vot la sub două secunde, cu tot cu stat la coadă și cu completarea formularului. Practic, grupul infracțional organizat de la vîrful Puterii muta istoria pe un alt făgaș, pe un șanț de scurgere în favoarea lui.
A existat, desigur, și o comisie parlamentară care a rumegat, așa cum rumegă vaca, declarațiile unor martori. Comisia, însă, castrată politic, a formulat concluzii care i-a făcut pe făptuitori să respire ușurați: „plan premeditat, amplu și bine pus la punct, DE NATURĂ de a schimba rezultatul alegerilor”. Amatori și timorați, membrii comisiei au relativizat faptele fiindcă războiul DNA-PSD încă mai făcea decorul să fumege, iar cele patru capete de acuzare sugerate (grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals) au arătat ca o propunere de sex oral pe care piticul circului i-o face girafei.
Cu toate astea, nu adevărul e principala lipsă. Efortul de îmbunătățire a societății pierde la capitolul acțiune. N-au existat, adică, urmări. Nu „s-a sesizat” nimeni. Nu s-au listat vinovații (prezumtivi) la modul serios, nu s-a îngrijorat oficial nici o altă instituție în afara Parlamentului, nu s-au făcut plîngeri penale, nu s-a investigat adevărul cu mijloace judiciare. Unei națiuni i s-a modificat istoria, i s-a inversat alegerea democratică, i s-au furat timpul, socotelile și cîteva libertăți, și nimeni n-a fost citat la tribunal.
La fel cum nu s-a întîmplat nimic în lungul șir de ilegalități comise în speța interceptărilor și a protocoalelor între Justiție și Servicii, nici în cazul alegerii frauduloase a lui Băsescu nu s-a întîmplat nimic.
N-au fost destul curaj și destulă conștiință civică, dar poate că a contat mai mult o lipsă instituțională. Adică un instrument specializat, independent și constituțional care să poată ataca statul în numele națiunii, care să poată acuza instituțiile în numele societății, care să poată hăitui, în numele istoriei, pe cei care o răpesc.
I-am putea spune Procurorul Poporului. Așa cum există Avocatul Poporului, care, în principiu, apără drepturile și libertățile cetățeanului în raport cu autoritățile publice, dar care, în realitate, taie frunză la cîini, ar putea exista și Procurorul Poporului. Dar cu o bază constituțională diferită, eliberată de sub autoritatea majorității politice, care să-i dea puterea de a sări peste rînd la parchete în numele poporului. Procurorul Poporului ar trebui să fie ales prin scrutin popular, așa cum sînt aleși parlamentarii, și asmuțit asupra lungii liste de infractori scăpați, care, prin aroganța, lăcomia și prostia lor, afectează dreptul și libertatea maselor.
N-ar dubla cîtuși de puțin activitatea parchetelor, fiindcă cercetarea ar face-o tot procurorii. Procurorul Poporului ar fi veriga-lipsă între fapta care calamitează națiunea și ancheta judiciară. Ar fi acțiunea care azi lipsește, procedura care aduce la ușa procurorului morții îngropați politic. Procurorul Poporului ar umple vidul de curaj instituțional.
Dacă ar fi existat, Procurorul Poporului ar fi trebuit să redacteze plîngeri penale împotriva președinților României, împotriva premierilor și miniștrilor, a șefilor de Servicii și de parchete, împotriva tuturor celor implicați, de la vîrful puterii politice și al puterilor instituționale, în denaturarea majoră a democrației, în diminuarea libertăților și drepturilor, în deturnarea iremediabilă a viitorului țării. Dacă ar fi existat, Procurorul Poporului ar fi avut multă treabă, iar ăsta e un motiv destul de bun ca să existe.
Asta doar în caz că „MUIE PSD” nu-i de ajuns.
Bun, prostanacu’ n-a avut nimic de zis?! Cine trebuia sa se sesizeze, boboru’?
Mai în glumă, mai în serios, domnuş Buşcu face ce face şi nu le dă pace tuturor nemernicilor vinovaţi de ducerea Ţării în prăpastia haosului social, dar mai ales moral în care s-a ajuns în aceşti aproape 30 de ani ( o viaţă de om… bugetar ?! 😉 ) de democraţie originală, de furt generalizat şi de înjosire impertinentă a celor care şi-au lăsat viaţa în mâinile unor netrebnici autohtoni şi a unor escroci internaţionali care au dirijat din umbră toate mârşăviile, nedreptăţile şi crimele îndreptate împotriva României ! Sunt fapte ce nu se prescriu, nici juridic, nici moral şi pentru asta o dreaptă judecată, cel puţin morală, tot va avea loc ! Cu condiţia să existe mai mulţi Caţavenci şi mai mulţi de Doru Buşcu, PAH, sau C.T. şi mai puţini…. , dar nu le dau numele, că deocamdată-s mult prea mulţi !