Tudorel Toader a fost prezentat opiniei publice drept una dintre luminile eterne ale dreptului românesc. Rector de universitate, fost judecător al CCR, profesor emerit, șef de promoție în facultate, procuror la Panciu, avocat al liberalilor cu probleme penale din Iași. Față de Florin Iordache, Toader părea cert mai potrivit pentru funcție. Iar faptul că știe mai multă carte e de nedisputat.
Și, totuși, cu stilul lui de profesor pedant, care-și umilește studenții când, de fapt, ar trebui doar să-i lămurească, Tudorel Toader n-a reușit să facă, timp de doi ani, ceea ce ar fi trebuit să facă.
În primul rând, din 2017 și până acum, Tudorel Toader n-a reușit decât să se eschiveze, să amâne reformele necesare din Justiție sau să le transforme în țintă pentru protestatari și Opoziție.
Modificările la legile Justiției s-au făcut de parcă Tudorel Toader voia să fugă de ele. Cu toată experiența sa și cu toată știința de carte, Toader n-a reușit să transmită clar Parlamentului că unele soluții nu sunt ceea ce trebuie. Ca ministru al Justiției și ca mare constituționalist, ar fi trebuit să-și avertizeze colegii de coaliție că unele prevederi ar putea fi neconstituționale. Dar n-a făcut-o. A transmis doar jurnaliștilor că nu mai e treaba lui, din moment ce legile au ajuns în Parlament.
E drept, câtă vreme a fost ministru, până acum, Tudorel Toader a evitat să promoveze vreo ordonanță care să dea mult hulitele grațieri și amnistii, împotriva cărora s-a ieșit în stradă. Dar nici nu știm decât din gura unor tăpălagi că ar exista permanent discuții pe această temă. Poate că, de fapt, Toader n-a evitat nimic, pentru că nu l-a presat nimeni să dea ordonanțele cu pricina.
În schimb, atunci când s-a apucat să promoveze ordonanțe, ca aceea de săptămâna trecută, Tudorel Toader a făcut-o pe genunchi, asemeni unui student care-și pregătește examenul pe hol, înainte să intre în sală. Faptul că luni a ieșit și a anunțat că Guvernul va abroga un articol din OUG 7 nu-l transformă într-un înțelept sau într-un om aplecat spre dialog și dezbatere.
Se face mișto de Iohannis pentru că are nevoie de o lună pentru a citi o decizie a CCR. Se face mișto de Iohannis pentru că stă mai mult prin vacanțe, că e mut, că e lent. De ce ar scăpa Toader de astfel de zeflemele?
De când e ministru, Toader s-a remarcat doar prin discursurile lungi și plicticoase și prin pofta neostoită de a pune la punct pe oricine îi ridică vreo problemă. Dacă îl asculți, îți dai seama că e convins că este singurul om din țară care are cunoștințe de drept. Probabil că are mai multe decât alții, nu e imposibil, dar modul în care ține să o arate îl transformă într-un egolatru fără pereche.
OUG 7, promovată de Toader, e departe de a fi cel mai rău lucru ce i s-a întâmplat Justiției românești. Dar modul în care s-a legiferat, iar, în acest domeniu prea sensibil în ultimii ani, ne dezvăluie un ministru cu total dispreț față de dialog, consultare publică și complet lipsit de abilități de comunicare. Argumentul că și Raluca Prună a făcut la fel, că a schimbat zeci de articole din Codul Penal prin ordonanță, nu stă în picioare. Pe Prună nu ne-a prezentat-o nimeni drept o mare specialistă în drept. Era doar un funcționar de la Bruxelles, adus rapid în țară pentru a acoperi dezastrul provocat de audierea Cristinei Guseth.
Problema cu Toader e că nu știi ce ți-ai putea dori mai mult: să plece din Guvern, ca să lase locul unuia mai potrivit să facă reformă reală, sau să rămână acolo până la finalul guvernelor PSD, pentru a nu forma, ca profesor, noi generații de juriști după chipul și asemănarea lui?