Propunere pentru salvarea frumuseții

Urîta intră miercuri grăbită în oglindă

și iese tocmai vineri cu trandafiri în păr

dispusă să-și extirpe chiar glanda suferindă

care secretă tristul adevăr

că lumea-i la cheremul femeilor frumoase

ce sorb cu-aceeași rîvnă sau stridii sau bancheri

storcînd lămîia galeș în conturile grase

să se trezească mortul obscenei învieri.

După comiterea acestui poem (aș zice monumental, dacă n-aș ști că atîția imbecili își închipuie că o carte monumentală trebuie să aibă numaidecît două kilograme și jumătate), mă lovi spaima ca nu cumva cititorii mei să mă creadă în stare a exclama, precum Flaubert, „Urîta, c’est moi!”.

Căci subsemnatul, spre deosebire de eroina sa, consideră că adevărata frumusețe e nedreptățită în această lume, în care făcătura boită, sfidînd estetica, stă cocoțată cu anasîna în vîrful scării paradite a valorilor.

E suficient să privești într-o dimineață cîte fete cu adevărat frumoase coboară în Gara de Nord din acceleratul de Iași, ca să ai revelația cîtă frumusețe contrafăcută dă în clocot pe ecranele televizoarelor noastre de dimineața pînă seara.

Divele din România, aidoma băbuțelor care-și pun înainte de culcare, pe noptieră, placa dentară în paharul cu apă, și-ar putea așeza și ele în rastel accesoriile detașabile: popourile obraznice umflate cu pompa, sînii siliconați, năsucurile redesenate și buzele injectate cu Botox.

Ofensa adusă naturii, care are grijă să ne bucure ochii cu frumoasele anonime zărite pe stradă sau în fuga tramvaiului, în timp ce concursurile de Miss colcăie de păpușele răsucite cu cheia de sponsorii imposturii, echivalează cu expunerea la Luvru a unor tablouri falsificate, în timp ce pe malul Senei buchiniștii ar vinde pe trei parale capodopere de Rembrandt și Botticelli.

Culmea e că femeile frumoase din naștere nu pot fi complexate decît de urîtele fermecătoare.

Marin Preda mi-a povestit cum în tinerețe a făcut o pasiune nebună pentru cea mai urîtă scriitoare din secolul 20, numită Nina Cassian, ce semăna din profil cu o cămilă, dar care emana atîta inteligență și sex-appeal, încît a cerut-o în căsătorie. Refuzat brutal, marele prozator s-a consolat pînă la urmă, însurîndu-se cu cea mai frumoasă poetesă a acelor vremi, Aurora Cornu. Nu putem spune, în acest caz, că măgarul lui Buridan ar fi murit de foame între două căpițe de fîn.

Feodor Mihailovici Dostoievski, în schimb, s-a pripit cînd a afirmat că frumusețea va salva lumea, căci, în realitate, noi ar trebui să salvăm frumusețea.