Toți știm, de la școală, cum arată evoluția omului, acea planșă care începe cu strămoșul cimpanzeului, trece prin hominizi tot mai bipezi și ajunge la omul modern, vertical, inteligent și bărbierit. În spatele lui, pînă la el, se înșiruie exemplare primitive și păroase, aduse de spate, cu arcadele ieșite și bărbia proeminentă, semn clar, prin comparație, de prostie.
Imaginați-vă acum că toată planșa face stînga-împrejur și desenele se aranjează invers, așa încît mersul să fie de la Homo sapiens către maimuță. Așa ar arăta metafora prăbușirii liderilor politici.
Testele PISA nu spun decît o parte a poveștii. Educația nu se destramă doar în sala de clasă. Stagnarea și declinul școlii sînt legate de lipsa banilor, de redistribuirea lor politică și, mai ales, de regresul speciei conducătoare. România are lideri politici din ce în ce mai slabi, cu școală din ce în ce mai puțină, din ce în ce mai puțin capabili să înțeleagă importanța și valoarea educației. Sîntem la un deget distanță de momentul cînd conducătorii țării noastre vor închide cercul prostiei și vor atinge nivelul de impostură al lui Nicolae Ceaușescu, fără să aibă, în schimb, voința și hărnicia lui.
Rezultatele slabe la testele PISA nu pot fi aruncate în spinarea elevilor și a profesorilor. Nu pot fi imputate nici crizelor economice și nici tehnologiei care derutează tineretul. Ele sînt rezultatul imediat al banilor deturnați din Educație de un lung șir de lideri aflați pe panta degenerării. An de an și deceniu după deceniu, de 33 de ani încoace, Educația a avut un procent tot mai mic de la buget, a primit miniștri tot mai proști, s-a găsit sub premieri și președinți tot mai proști. Chiar dacă unii dintre ei și-au tăvălit CV-ul prin diplome și titluri de acoperire, chiar dacă au ocupat poziții somptuoase în ierarhia statului, impostura li se citește pe față, li se vede în vorbe și li se descoperă în fapte. Au o relație din ce în ce mai strînsă cu falsul, cu înșelătoria, cu escrocheria.
Explicația clasării jalnice la matematică, citire și științe trebuie căutată nu atît în carnetele elevilor, cît în notele de la liceu ale liderilor politici, în notele lor de la bacalaureat, în notele de la admitere la facultate, în numele și tipul facultății, în nota de la absolvire. Explicația se găsește în doctoratele plagiate și masteratele cumpărate, în colegiile de apărare și de securitate peste care dai în mai toate biografiile de politician. Oamenii ăștia care au urcat mereu pe scara din dos mințind și înșelînd societatea, disprețuind școala, dar falsificînd-o în propriul folos, sînt cei care au hotărît destinul învățămîntului românesc. Nu numai că n-au avut capacitatea mintală să-i priceapă rostul, dar nu s-au obosit nici măcar să-i asculte pe cei care îl pricepeau. Așa au ajuns să fure banii Educației pentru interese politice și să afunde trei generații de copii în precaritate logică și analfabetism funcțional.
România pierde azi două tipuri de copii: elevii excepționali, care n-au o ofertă universitară internă și pleacă definitiv în străinătate, și elevii de sub media PISA, care nu adună destule cunoștințe în școală și devin mînă de lucru ieftină în Occident. Nici un președinte al României nu a luat în seamă programul de cooperare cu marile universități anglo-franco-germano-americane pentru occidentalizarea învățămîntului superior românesc. Constantinescu n-a putut, Iliescu încă suferea după ruși, lui Băsescu i s-a rupt, iar Iohannis a bătut cîmpii cu „România educată“, repetată în buclă, cu vocea robotului din Pierduți în spațiu. Filiale Harvard, Oxford, Stanford, Cambridge sau Sorbona, deschise acum zece ani la București, Cluj, Iași, Timișoara și așa mai departe, ar fi ținut în țară o bună parte din mințile sclipitoare care lucrează azi pentru statele avansate. La fel, nici un președinte, nici un premier și nici un ministru al Educației (cu excepția lui Mircea Miclea) nu și-a dat demisia din cauza bugetului Educației. Nici un lider politic cu funcție importantă nu s-a legat cu lanțuri de finanțarea unei reforme crunte în Educație sau de finanțarea învățămîntului profesional. Toți s-au mulțumit să nu înțeleagă și să nu le pese. Căci, la urma urmei, această prostire generală a societății a avantajat propria lor ascensiune.
Peste cîteva luni începe milogeala electorală. Proștii cu tupeu încep să se roage de o Românie prostită. Impostorii, loazele, chiulăii, corigenții se prezintă la cerșit voturi. Mint de îngheață apele, promit ca fetele de pe centură, dau asigurări ca agențiile de pariuri. N-ar fi rău să li se ceară la schimb carnetele de note din liceu și diplomele de la bacalaureat. Se pot face chiar manifestații pentru asta, ar fi primele mișcări sociale cu sens. E o cerere rezonabilă, care nu încalcă democrația, dar deschide o ușă spre realitate. Poate nu elimină prostia, dar măcar îi constată nivelul.