Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Războaiele care ne-au prostit

Cînd vine vorba despre înapoierea României, două tabere duc greul bătăliei. Una susține că sîntem ținuți pe loc de corupție. Cealaltă e de părere că sîntem victima conspirației internaționale. În ultimii zece ani, aceste teme de discuție au devenit, încet-încet, idei fixe. Apoi, prin intervenția directă a realității în imaginația sentimentală a maselor, ideile fixe au devenit propagandă și instrument politic, pentru ca azi, la capătul atîtor ani de stagnare românească, să le privim cu sete, ca pe două fîntîni pline de ură.

Corupția explică în mare măsură lipsa de progres a unei țări care, în 1990, avea toate datele reabilitării economice: resurse, mînă de lucru, demografie și datorii plătite la zi. În mai puțin de zece ani, corupția a contribuit major la pierderea avantajelor românești și la înscrierea țării pe o traiectorie de avarie, dependentă de sprijin economic extern.

Apoi, susține prima tabără, corupția a devenit destinul României, existența ei subminînd, în fiecare clipă și în fiecare ungher al societății, șansele de progres economic. Și, fiindcă a fost depistată prima oară la oamenii lui Ion Iliescu, corupția a fost atribuită PSD-ului.

Cealaltă tabără susține că, dimpotrivă, înapoierea românească e consecința sabotajului extern, a războiului economic global, a luptei multinaționalelor pentru profit, a corporatizării statelor avansate, a politicilor de colonizare pe care le aplică marile puteri în statele ieșite din comunism. Interesele țării sînt vîndute, odată cu resursele, cu piețele, cu licențele și cu forța de muncă în schimbul sprijinului politic extern, al avizelor de guvernare venite de la Berlin, Bruxelles, Washington sau Paris. Marile puteri primesc, la pachet, și obediența unor oameni din serviciile secrete și Justiție, ca să existe o asigurare a deplinei cooperări. Acest comerț cu suveranitate a fost atribuit dreptei politice, fie că ea s-a numit PDL, PNL, USR sau PLUS, Băsescu sau Iohannis.

Ambele tabere ignoră, însă, faptele. Faptele arată că cele două teorii se împletesc armonios. Faptele arată că nici corupția și nici comerțul cu suveranitate nu au puterea să învingă singure avîntul unei țări ca România, și că această victorie e rezultatul unei neîncetate colaborări între ele.

În anii ’90, pierderile economiei naționale au fost înregistrate în contul de profit al unei elite politizate: urmași ai fostei nomenclaturi comuniste și ai fostei Securități, clientela noilor partide și, nu trebuie uitat, unități ale avangardei corporatiste care inspecta noile teritorii.

La început, capitalul străin a furat cot la cot cu corupții locali, fiindcă pe stradă mirosea a privatizare și ignoranță, a împrumuturi cu dobînzi explozive și lichidări industriale pe nimica toată, a tunuri imobiliare, țepe și îmbogățiri de război, iar un anume know-how speculativ a putut marca profituri pe care etica protestantă și spiritul capitalismului occidental le consideră cinstite.

Apoi, după 2000, după ce s-a asigurat că există un cult al corporatismului promovat politic și susținut prin instituții – instituții controlate între timp de descendenții îmbogățiți ai elitei securiste inițiale –, capitalul străin și-a propus obiective mai mari. A pus mîna pe bănci, pe petrol, pe comunicații plătind, prin corupție ori șantaj geopolitic, prețuri de nimic.

Corupția, la rîndul ei, nu a încetinit doar progresul economic, prin deturnarea fondurilor bugetare, ci și gîndirea critică. Corupției i s-a dat, începînd cu 2005, un rol mai mare decît rolul firesc, pe care îl joacă în orice economie și în orice stat de drept. A fost însărcinată cu stîrpirea adversarului politic și a fost transformată, din boala copilăriei democratice, în stigmatul convenabil, care justifică orice.

Așa a fost creată antimateria sau, cum i se spune de atunci, anticorupția. În acceleratorul de corupți, particulele elementare ale democrației – drepturile, libertățile și legea – au fost bombardate intens cu fascicule de procurori și ofițeri, pînă cînd s-au obținut izotopii metalului greu din care s-au făurit cătușe. Anticorupția a primit nu doar rangul de terapie penală, ci și de teorie unificată a relativității politice. Corporatismul expansionist și intervenționismul occidental au găsit în anticorupție o breșă profitabilă, mai ales în cazul economiilor slabe, guvernate de lideri lacomi și ignoranți, și al societăților dezamăgite.

Cu lideri lacomi și ignoranți, lipsiți de voință și conștiință, România nu avea cum să iasă din capcana acestor două justificări. Singura rezolvare a înapoierii, economia, a rămas mereu dincolo de priceperea și calculele clasei politice. Douăzeci de guverne, nouă parlamente și patru președinți n-au priceput, vreme de 30 de ani, că fără a unifica obiectivele mari și fără a aduna clasa politică în jurul lor ne vom lupta pe vecie pentru ultimul loc al clasamentelor europene. Nimeni nu s-a deranjat să înțeleagă importanța unei singure foi A4, pe care să scrie, una sub alta, cele cîteva priorități vitale, iar dedesubt, jurămintele definitive ale tuturor partidelor. Au preferat toți să aleagă o tabără, să-și ascundă prostia și nepăsarea la adăpostul unui slogan inept și să-și trăiască mica glorie de lider suficient.

Președinții au fost mereu în poziția unificatorului, ei puteau să dea un sens efortului național, pactului pe proiectul de țară. Ei puteau limita temele războiului politic la deosebirile de doctrină și la injuriile de campanie, mobilizînd partidele să tragă împreună în folosul României. Dar, cu excepția comunistului Iliescu, cel care a adunat partidele la Snagov în 1995, n-au făcut-o.

Și e clar că n-o vor face, fiindcă nu se întrevede nici un comunist la orizont.

5 comentarii

  1. #1

    Ar trebui sa se opreasca o data iodarea sarii in Romania ca prea suntem toti destepti si nu ne putem alinia niciunei directii clare…

  2. #2

    Din pacate, absolut corect!

  3. #3

    Este foarte interesant contul de feisbuc Stelianos Stelu. Stelianose, în anii ’90, nu erai un nimeni sub forma de cont, ai fi fost nimeni sub forma de scrisoare în plic. Și soarta ta era sa ajungi, Stelianose draga, în coșul de gunoi. În cel mai bun caz, avion. Și zburați pe geam. Acum, ca Dumnezeul vostru, Zuckerberg, ți-a dat “viata” , nu-ți bate joc de ea, Stelianose. Ce fel de cont de feisbuc ești tu, Stelianose? Acum nu mai ajungi la coșul de gunoi, ci, iată, ajung și eu și alta lume sa citim ce scrii tu. Și concluzia e ca ești un cont de feisbuc semicretin. Pai asta faci tu cu viata primita de la Zukenberg, Stelianose? Asta-i mulțumirea pentru ca exiști?

  4. #4

    Am avut numai conducători patrioți: țigani, tătari, găgăuzi, nemți, unguri, greci etc. Fiecare și-a iubit neamul. Și mulți securiști gata să sară după tejghea la Duty Free Shops și să ceară azil politic. Și să sugă orice pentru bani.
    Și intelectuali de mare căcat liberal interbelic sau de mare onanism sociologic pesedist clujean.

  5. #5

    N-am să vă mai laud pentru că sunteţi prea pudici şi nu mi le publicaţi ! Aş vrea să vă critic, dar nu găsesc nimic ca să o fac, aşa că doar vă întreb de ce nu mi-aţi publicat comentariul de la articolul precedent ?
    De fapt poate fi şi asta o critică, nu ?!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.