Mitingul PSD, înrămat de Antena 3 și RTV, atîrnă acum pe perete, alături de mitingul #rezist, pictat, de-a lungul unui an întreg, de Digi24, Realitatea TV și HotNews. Sînt două lucrări de inspirație diferită, una aparținînd școlii flămînde, cealaltă artei naive securiste. Admiratorii le umflă și le scad din vorbe și din Adobe Photoshop, le lățesc, le întunecă sau le aprind luminițe acolo unde sînt spații goale. Pesediștii au pozat pe lumină, au avut o densitate mai bună și au beneficiat de o tușă baroc-sindicalistă, dar s-au risipit la căderea nopții. Haștagienii s-au adunat, de regulă, la adăpostul întunericului, au mers pe poantilism 4G și pe ideea de supraexpunere. După mitingul de sîmbătă, cele două părți își cunosc cifrele și adaosul de minciună. Războiul de descurajare și-a arătat limitele. De aici încolo poate începe războiul cel adevărat.
La mijloc e Justiția. Justiția ridică mari dificultăți de înțelegere ambelor tabere. Tabăra care a pierdut alegerile, de exemplu, invocă orbește independența magistraților și a instituțiilor în care se săvîrșește justiția. Numai că independența asta nu există.
Procurorii-șefi ai parchetelor sînt înscăunați politic, adică sînt propuși de ministrul Justiției (politic) și numiți de președinte (politic). Procurorii și judecătorii din toată țara sînt numiți de președinte (politic) la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. La fel judecătorii Înaltei Curți. Dar CSM poartă și el în burtă plodul politicii, sădit de partide. Trei dintre membrii CSM sînt ministrul Justiției (politic), președintele Înaltei Curți (numit politic) și procurorul general (numit politic). Mai sînt 9 judecători și 5 procurori validați de Senat (politic) și doi reprezentanți ai societății civile, care, în orice regim v-ați uita la ei, sînt desemnați pe criteriul majorității politice. Curtea Constituțională e alcătuită tot politic: Senatul, Camera și președintele numesc fiecare cîte 3 judecători.
Independența politică a Justiției, pentru care unii oameni vor să le dea foc celorlalți, e o imposibilitate constituțională. Legea aruncă Justiția în brațele politicii, iar asta nu e cîtuși de puțin o greșeală a legii. Este o obligație, recunoscută de Constituție și de democrație, de lumea occidentală pe care o admirăm și pe care dorim s-o ajungem din urmă. Cuvîntul „independență” nu are loc nicăieri, așa că el se refugiază, ca un virus, în discursul ignoranței.
Politica e răspîndită peste tot, în toate ungherele societății, doar prin intermediul ei se administrează puterea, fie ea executivă, legislativă sau judecătorească. Democrația e imperfectă și abuzivă, e slabă și nedreaptă, dar e tot ce avem mai bun. După cum se vede, în Justiție democrația bate legea, fiindcă în completele Înaltei Curți și în Curtea Constituțională se votează. Cînd judecătorii șușotesc între ei și negociază votul, legea rămîne cu mîinile în sîn și fluieră neputincioasă.
În acest moment, lupta între cei care au cîștigat alegerile și cei care le-au pierdut se dă la Înalta Curte. Înalta Curte a așteptat după Curtea Constituțională, să vadă cine cîștigă meciul cu Kövesi: PSD sau Iohannis? CCR, însă, a așteptat și ea după ÎCCJ, să vadă dacă Dragnea scapă sau e înfundat. Apoi, Înalta Curte a așteptat după mitingul PSD, să vadă cîtă lume poate să scoată Dragnea în stradă. Să vadă, adică, dacă generalul Dumbravă poate fi refuzat atunci cînd se prezintă cu hîrtiuța în cîmpul tactic. Decizia CCR și mitingul PSD au devenit etape ale deliberării în completul lui Dragnea. Justiția a ajuns în acel punct în care, în loc să citească dosarul, judecătorii citesc mesajele președintelui Iohannis din presă, lozincile PSD din Piața Victoriei și bilețelele de la SRI. Ca să aibă o vedere completă asupra independenței.