Războiul româno-austriac

Și abia tăcu Iohannis… Ce mai freamăt, ce mai zbucium!

Liberalii suflă aprig, care-n goarnă, care-n bucium. Și-ndemnîndu-se la luptă se adună tot mai mulți. Țipă, fornăie, nechează ca în filmele de-adulți. Iar din codrul un’ se fură de la stat pentru cinci vieți se ivește oastea mare de penali și-analfabeți.

Zeci de burți, de guși și cefe se porniră dintr-o dată să se ducă la Viena, pentru Schengen să se bată. Știu să biruie dușmanul: cînd e vorba despre țară nu vorbesc în limbi străine, doar în febră musculară. Se înfoaie, se holbează, lăcrimează la un semn, iar în presa cumpărată bat cu limbile de lemn.

– Vom intra, ne spune Ciucă.

Bode face jurămînt. Limbi scînteie lungi în soare, buze se întind în vînt. Ruj, pomezi și batistuță, nimic nu-i lăsat în van. Le va folosi în luptă temutul Rareș Bogdan. Roșii-i pantaloni se umflă ca preasfîntul tricolor. Vocea de scapet vibrează pentru țară din popor. Iară cărțile-i tăioase – mii, ținute la breloc – își arată acum valoarea: cînd poștală, cînd de joc.

Clar, victoria-i ținută ca-n strînsoarea unui crab.

În ăst timp austriecii se descheie la prohab. Ne arată cancelarul, ni-l oferă-n loc de vot. Are tatuat de-a lungul un mesaj: v-o dăm în bot. Își desfac paltonul amplu cu Comisia-n fundal și în loc de Spațiul Schengen ne oferă sex oral.

Și atunci pornește lupta. Ciucă, Bode sar pe cal. Năvălesc mînați de țară, de popor, de ideal. Toți în păr cer socoteală, tot partidul, tot Guvernul. Se cutremură Habsburgii, cred că-i va lovi infernul. Căci în vorbele-oțelite se ghicește-o răzbunare, care poate să cuprindă falimentele bancare. Să strivească OMV-ul, să-l golească de petrol, companiile Vienei să rămînă-n curul gol. Neamul să-și cunoască fala, demnitatea și mîndria. Tot săracul să-nțeleagă că-și revine România. Și că a venit momentul, după-atît amar de UE, să-și permită și românul să dea, în sfîrșit, o muie.

Președintele, miniștrii se-adunară în mănunchi, dară cînd să-nceapă lupta stau pe coate și-n genunchi. Ca vorbiți, toți se-ncovoaie și, ca ropotul de grindeni, orizontu-ntunecîndu-l, vin milogi de pretutindeni, miorlăind cu umilință și cu sufletul de paie. Urlă-n ei cumplit prostia și, amar, lipsa de coaie. Iar bravura, ca și mintea, o tot ia pe scurtături: încolțesc austriecii și-i umplu de pupături.

În zadar striga Nehammer ca și leul în turbare, frunțile-l lovesc în burtă tot mai tare, și mai tare. În zadar ministrul Karner își bălăngănește frîna. Bode, cu a lui germană, folosește harnic mîna. Și se clatină rărite șiruri lungi de bătălie. Cad ai noștri, stau cu gura nu mai sus de betelie. Aplecată-i toată lumea, socoteala se răstoarnă. Securiștii pupă mîna, turnătorii mint și toarnă.

Ciucă însuși mînă-n luptă umilința-ngrozitoare, care vine, vine, vine, calcă totul în picioare. Din porunca lui Iohannis, tace mult și stă ascuns, semn că da, austriecii mai au încă mult de muls. Că Viena ne permite să luăm țara înapoi și, pe lîngă jaful dînsei, să putem fura și noi.

Cînd săgețile prostiei vin ca gerul și zăporul, o speranță licărește: s-a trezit acum poporul. Iar poporul duce greul, nu e prost și nu e turmă. Oricît l-ar vrăji Iohannis, are mintea de pe urmă. El nu-i va ierta vreodată pe trufașii-austrieci. Le va da cumplite lecții, îi va pedepsi pe veci. Spada aprigelor fapte el o trage de la brîu. Nemiloși sînt patrioții, mulți ca spicele de grîu.

Duruind sosesc românii în convoaie de mașini și se pun frumos la coadă la străinii cei haini.

–Să dispară OMV-ul, ziua plății a sosit!

Și plătesc alimentarea la tariful întreit.

–Să le fie-nvățătură, luăm petrolul înapoi! Nu lăsăm o picătură. S-a dus pacea, e război!

Și războiul pîrjolește băncile care se știu. Prea puțini își mută contul, la ghișee e pustiu. Deocamdată e vacanță. Viitorul e kaki. Vor lupta mai mult la vară, acum au plecat la schi.

Bătălia-ncet se stinge fără să fi început, iar războinicii se-așază pe mîncat și pe băut. Altă luptă-ncepe acuma. Țara mușcă din dușman. I se simte mușcătura în cîrnați și în ciolan. Porcu-i de la supermarket, puiul e din RFG, brînza toată-i franțuzească, cardul – de la BCR. Răzbunarea-i dă-nainte, cu avînt și zel nebun. Premier e rîgîitul, președinte – Moș Crăciun. Vin la rînd victorii crunte, la Ajun, la Sfîntu’ Ion. Ba la socri, ba la munte. Între – la Revelion.

Astă grindină cumplită îl sleiește pe dușman. Îl sufocă cu cîștiguri, îl strivește sub morman. Risipite se-mprăștie a vrăjmașuluiprofituri și se-adună la Viena, vin din cele patru vînturi. Biruința e a țării. Țara este România. Iar în locul ei lucrează somnul, țuica și piftia.