Sînt ca un sac cu cîrpe, uitat de-un prost în gară
unde cînd vine trenul chiar nimeni nu coboară.
Nici gaia care scurmă cochetă printre șine,
atentă la primejdii, n-are habar de mine.
Acarul ce vînează chiștoacele-ntre linii
crede că joc în filmul postum al lui Fellini
și-și pune înc-o dată lămpașul pe avarii
sperînd să se întoarcă din Cosmos căpșunarii.
Șinele plictisite să stea tot paralele
se strîmbă la țiganca bolnavă de mărgele
care halind fasole sleită cu curechi,
m-ar vinde cu plăcere strigînd: Ia haine vechi!