Un prost din ANAF, îndrăgind vînătoarea, s-a gîndit să-i facă șefului celui mare o plăcere și a pus doi grași de la Antifraudă să dea buzna în redacția Rise Project. E greu de crezut că au vrut să-l compromită pe Dragnea. Așa ceva ar fi cerut dovezi de viață inteligentă acolo unde natura și-a epuizat dărnicia. E aproape sigur că Bogdan Stan și-a pus mantia lui Blejnar și a asmuțit corbii asupra dușmanului.
Un control ANAF e ca o ședință de voyeurism. Inspectorii îți văd tot: și chitanțele, și contractele, și bilanțul. Dar, mai ales, sursa banilor. În cazul presei comerciale, vorbim despre clienții de publicitate și vînzările la chioșc. În cazul celei subvenționate, vorbim despre finanțatori.
Blejnar obișnuia să ridice lista clienților. Clienții erau sunați apoi pe canale guvernamentale și primeau recomandarea să-și retragă bugetele. Ziarul călcat de ANAF rămînea în cîteva luni fără venituri din publicitate și se îndrepta spre faliment. Dar, ca să nu existe bănuiala unui boicot economic, inspectorii dădeau amenzi uriașe și făceau dosar de evaziune. Presa prietenă regimului arăta cum grupul de jurnaliști infractori sabota statul, iar lumea cumpăra această farsă, fiindcă lumea se teme de adevăr la modul fundamental.
Peste ani, cînd toate aceste fapte ieșeau la lumină, ziarul era mort sau mutilat pe viață.
Așa că inspectorii ANAF au fost la Rise Project nu ca să strîngă mai mulți bani la buget și nici fiindcă au compus singuri o sesizare, ci ca să afle finanțatorii. ONG-urile trăiesc din trei surse de venit: mila publică, conștiința publică și interesele private ale unor grupuri consolidate de investitori-donatori.
Ăștia din urmă, care pot fi guverne, fundații de caritate, organizații politice, civice sau de afaceri, entități interne sau internaționale, sînt vizați de raidul Antifraudei. Cu lista lor în față se poate decide cum se procedează în problema Rise și unde poate fi încadrată: la trădare, la spălare, la subminare, la evaziune.
E un episod clasic de poliție politică, așa cum au fost și foiletoanele Realitatea, Intact și Mediapro. Acolo, ANAF a colaborat de minune cu DNA și cu presa regimului, iar publicul a primit în locul faptelor un rechizitoriu întocmit cu normele și mijloacele anilor ’50.
Bun, n-a murit nimeni din asta – dacă e să lăsăm la o parte presa. Azi, din fericire, jurnaliștii de la Rise Project au avut sprijin din partea breslei. Li s-a luat apărarea, s-a scris despre eveniment așa cum trebuie. Aura de independență pe care încă o au i-a ținut departe de înfierări. Dacă, însă, printre finanțatori se vor găsi nume cu clopoței, finanțatori care pot stîrni demonii șovini și populiști care dorm în visele pensionarilor, lucrurile se schimbă. Circul se va dezlănțui iar, presa se va colora din nou și peste Rise Project se va așterne aceeași mîzgă neagră a disprețului public.
Fiscul, parchetele, serviciile au fost și au rămas instituții cu buton, organe conservatoare și îndărătnice, care își înțeleg menirea doar prin exerciții de forță. Ele nu se vindecă niciodată de abuz, de cinism sau de violență. Indiferent de regim, își hrănesc privilegiile din această disponibilitate slugarnică și nelimitată. Presa, din păcate, uită aceste lucruri, uită să fie solidară cu ea însăși și, o parte a ei, alege să trăiască în concubinaj cu regimurile. Acum, iată, vine rîndul fiecăruia să priceapă.
6.635 de vizualizări
Trist, dar adevarat.
De controalele alea abuzive la Serviciul Omoruri al capitalei, exact când se ocupau de cazul Gigină, mai se ştie ceva? Apropo de abuzul de control din Românica.
Institutiile ”cu buton” aplica principiul subordonarii ierahice. Sa stiti insa, ca dracul nu este atat de negru pe cat pare. Am muncit o viata la un parchet de provincie si pot sa va spun cu mana pe inima ca nu am primit nici un stimulent pentru abuz, cinism sau violenta. Personal, daca ar fi sa le reprosez ceva celor aflati ”la butoane” ar fi reticenta de a se implica in rezolvarea cauzelor cu potential ridicat de esec.
„E un episod clasic de poliție politică, așa cum au fost și foiletoanele Realitatea, Intact și Mediapro. Acolo, ANAF a colaborat de minune cu DNA și cu presa regimului, iar publicul a primit în locul faptelor un rechizitoriu întocmit cu normele și mijloacele anilor ’50.”
Deci toti.