Europa cu două viteze e o mașină germană cu schimbător franțuzesc și combustibil olandez, pe care o conduc belgienii în vacanțele din Spania și Italia. Grupul de la Vișegrad a făcut cricul, slovenii au făcut roata de rezervă, și asta le-a asigurat un loc în portbagaj. Cînd ne-a venit și nouă rîndul să facem ceva, am făcut cu mîna de pe marginea drumului, fiindcă la asta chiar ne pricepem.
Totuși, președintele Iohannis a venit de la Roma cu versiunea lui.
Să spunem înainte că, în declarația finală a celor 27 de state, nu mai există expresia „Europa cu două viteze”, ea fiind înlocuită cu „Vom acționa în ritmuri și cu intensități diferite”. E o înlocuire de cuvinte, păstrînd, însă, înțelesul inițial, vizibil și pentru absolvenții învățămîntului preșcolar. E, în fond, un rebranding la nivelul gurii, o reformulare de ultim moment, acceptată pentru că Polonia și Grecia au făcut scandal pe holuri. E ca și cum i s-ar fi spus unui muribund că, anul ăsta, Crăciunul o să cam întîrzie.
Dar pentru președintele Iohannis astea sînt, dimpotrivă, semnele victoriei. Dacă n-ar trebui să treacă pe la Vila Lac, să vadă cum mai merg lucrările, week-end-ul la Sibiu ar putea începe de marți.
La conferința de presă, jurnalistul Jean Dănuț Cărbunaru, fost inspector și subcomisar la Ministerul de Interne, l-a întrebat: „…dacă ne-ați putea spune cum ați reușit să răsturnați, practic, tot acest discurs care venea dinspre nordul si vestul Europei și care părea să nu aibă nici o rezistență în zona de est, cel puțin. Atat cît se poate să ne spuneți”.
Iar președintele a răspuns: „Cum am reuşit? Poate am avut o zi bună”. Și apoi a urmat: „…dacă am fi acceptat Europa cu două viteze, mai devreme sau mai tîrziu, viteza a doua ar fi fost în Est”.
Problema e, așadar, rezolvată. Președintele ne-a scăpat de viteza a doua, de acum nu avem decît să acționăm cu ritmuri și intensități diferite.
Această demonstrație de obtuzitate are ceva din comicul unui diagnostic fatal, citit cu voioșie de nebunul îmbrăcat în doctor. Președintele Iohannis pare imun la urgența situației europene și afișează o suficiență care te face să înlemnești. Și-a arătat amatorismul în politica externă în destule situații, cînd bulgarii au făcut bancuri cu flota Mării Negre sau cînd am aflat de la Merkel că era bine să-i acceptăm, de formă, pe refugiații care n-ar fi călcat în România nici morți.
Cu toate astea, n-a fost văzut cerînd sfatul cuiva. N-a discutat cu Parlamentul, nu s-a consultat cu partidele politice, cu vreunul dintre foștii președinți sau cu cineva care să cunoască politica internațională ceva mai bine decît SRI. E drept, înainte să plece la Consiliul European, a vorbit puțin cu premierul Grindeanu, dar ăsta e, desigur, un fel al lui de a glumi.
În puținele clipe pe care le acordă țării, președintele Iohannis e preocupat în mod special de războiul intern și de manevrele prin care și-ar putea procura un nou mandat. Jocul de putere internațional îl și depășește, îl și plictisește. La extern, Iohannis nu gîndește, el se aliniază. Extrage clișee și le citește. Perspectiva lui europeană pare silabisită din raportul MCV. Afișează o nepăsare care e, de fapt, ignoranță. Un zîmbet care e neant. Raportează producții-record la export și înaintează pe „calea europeană”, la fel cum înainta Ceaușescu pe calea socialismului. Falsifică realitatea la fel cum o falsifica Ceaușescu, dar n-are, nici pe departe, eficiența lui diplomatică.
E un fel de geniu al Carpaților, cu mai multe zile nelucrătoare pe săptămînă.
„Cu doua viteze ” si „ritmuri si intensitati diferite” pot fi intelese gresit cand romana nu e limba ta materna…..
Europa a fost tot timpul cu mai multe viteze.Tarile europene au avut intotdeauna ritmuri de dezvoltare diferite, nu sunt ca statele dinSUA care sunt cam la fel toate. Decalajul intre noi si tarile dezvoltate din Europa este foarte mare, el exista de pe vremea lui Mihai Viteazul.
UE a avut mereu multe viteze si nu avea cum sa fie altfel din moment ce starea de fapt din tarile membre e mult diferita. Mai mult, multe tari au cerut derogari de la legislatie sau au franat caruta comuna in multe situatii. de ex. UK dar si Polonia si mai nou grupul Visegrad.
Declaratia de la Roma mentioneaza asta si nu neaparat in sensul rau. Tarile de mai sus exact asta si-au dorit desi nu vor sa recunoasca oficial.
In acest context european Romania si-a asumat de la inceput un rol pasiv si, dupa caz, obedient celor care sprijina interesul de moment al unuia sau altuia din clanurile politice ce ne reprezinta. Peste asta intervine aroganta ultimilor doi presedinti de a reprezenta o tara de capul lor.
Nu contam pentru ca de fapt nu stim ce vrem si nu stim ce sa cerem.
Si nu vom pierde sau castiga indiferent de cate viteze va avea UE. Nu stim sa lultam pentru victorie si nu avem ce pierde pentru ca suntem ultimii.
Vom fi ca intotdeauna niste supravietuitori la limita.
E pacat, pierdem sansa de a ne depasi conditia, dar asta e.
Macar Johannis sa aiba weekenduri frumoase convins fiind ca silabele pronuntate zilnic in germana il fac jucator si strateg european.
daca venea codruta orice altceva decat europa cu suspendare si europa cu executare nu ar fi semnat. vitezele si intensitatile sunt pentru amatori
Corecta analiza dar dincolo de suficienta presedintelui pentru mine marea problema este cea descrisa in penultimul paragraf. In esenta, fiecare (Presedinte, Parlament, Guvern) face ceva pentru Romanica, din pacate fara sa vorbeasca unul cu celalalt . Incercati chestia asta in familia voastra (fiecare de capul lui) nu cred ca o sa fiti tare fericiti. Extrapoland la nivelul unei tari, rezultatul nu poate decat sa ne ingrijoreze, sau sa ne explice de ce suntem unde suntem.