Caţavencii

Să le dăm medicilor toți banii, poate așa nu vor mai cere șpagă!

Am găsit soluția pentru criza din Sănătate. Le dăm medicilor tot bugetul României. Tot. Închidem școlile, oprim autostrăzile, vindem tancurile și transferăm banii la spitale. Poate că, sătui de atâta prosperitate, unii medici vor uita și de suta strecurată pe hol, între consultație și internare.

Pentru că despre asta greva vorbește mai puțin.

În timp ce liderii sindicali explică la televizor cum personalul medical este împins spre sărăcie, procurorii continuă să descrie o altă realitate. La Bolintin, cinci cadre medicale au fost reținute, fiind acuzate că primeau bani de la paciente pentru intervenții, ecografii și controale. La Câmpulung Moldovenesc, un medic este acuzat că ar fi primit bani și alimente în 61 de situații. La Făget, o doctoriță ar fi luat bani și bunuri de la 32 de pacienți.

Iar la Iași, medicina românească a intrat direct în economia circulară: procurorii susțin că unor pacienți le-ar fi fost implantate stimulatoare și defibrilatoare scoase de la persoane decedate sau cu proveniență necunoscută.

Reciclare medicală. Lipsea doar sigla verde pe ambalaj.

Evident, majoritatea medicilor nu iau șpagă. Mulți lucrează corect, în spitale în care lipsesc oameni, medicamente și uneori bunul-simț administrativ. Dar nici povestea veche, potrivit căreia plicul era copilul nevinovat al salariului mic, nu mai ține.

Salariile au crescut dar plicul n-a dispărut. Asta înseamnă că, pentru unii, plicul nu mai avea nicio legătură cu sărăcia. Devenise un reflex de breaslă, o taxă pe frica pacientului

Și totuși, exact această breaslă cere acum solidaritatea unei țări care deja se împrumută pentru a-i plăti veniturile.

Un medic primar pornește numai din salariul de bază cu aproape 60% peste câștigul mediu brut din România. Cu sporuri și gărzi, în ATI, UPU sau alte secții grele, venitul poate trece de 30.000 de lei brut.

În același timp, angajatul din privat plătește taxe mai mari, TVA mai mare, impozite mai mari și facturi mai mari. El nu poate intra în grevă împotriva propriului client. Nu are lider sindical la televizor și nici posibilitatea de a bloca un serviciu public pentru a-și apăra venitul. El doar plătește.

Plătește salariul medicului, gărzile medicului, sporurile medicului și, uneori, când ajunge bolnav la spital, mai plătește o dată.

Sigur că nu toți angajații din Sănătate sunt privilegiați. Rezidenții aflați la început și mulți asistenți medicali sunt plătiți prost. Ei muncesc nopți, weekenduri și sărbători ca să ajungă la un venit decent. Sunt oamenii pe care sistemul îi consumă și apoi îi întreabă de ce vor să plece.

Numai că nu despre ei este construit întregul spectacol sindical.

Greva este prezentată ca o revoltă a infirmierei sărace, dar vocea publică vine adesea dinspre cei mai bine plătiți oameni ai sistemului. Iar când se discută despre privilegii, sindicatele descoperă subit că fiecare spor este vital, fiecare excepție este istorică și fiecare leu în plus ține România departe de colaps.

N-am văzut însă o grevă a medicilor împotriva colegilor care iau șpagă. N-am văzut spitale paralizate de indignare pentru că un pacient a fost condiționat să plătească.

N-am văzut sindicate cerând ca medicul prins cu bani în halat să nu mai intre niciodată într-un spital public. Solidaritatea medicală urlă când dispare un spor și șoptește când apare un plic.

Și totuși…

Personalul medical are dreptate într-un punct esențial, noua lege a salarizării este prost făcută.

Ilie Bolojan a ieșit public și a spus că greva se bazează pe minciună și dezinformare. A garantat că niciun venit nu va scădea. Doar că doctorul Țincu, șef de ATI la Floreasca, arată cu tabelul în mână că medicul de terapie intensivă pierde 3.500 de lei, și că mecanismul acela de compensare pe cinci ani e chiar dovada că cineva pierde — altminteri ce compensezi?

Peste toată treaba veghează Dragoș Pîslaru, ministrul Muncii. Omul care și-a clădit o carieră întreagă din PNRR, din jaloane și indicatori, europeanul nostru de serviciu care vorbește fluent „milestone” — și care se împiedică acum fix de Jalonul 420. Reforma salarizării, condiția pentru 770 de milioane de euro, trebuie trecută până la finele lui august, altfel banii se evaporă. Și ce face omul PNRR-ului cu jalonul vieții lui? Anunță încă două săptămâni de negocieri. Încă două. Ca data trecută. Ca data viitoare. Pîslaru a reușit performanța rară de a fi mai slab decât miniștrii dinaintea lui.

Așa arată tabloul complet, o grevă condusă în bună parte de cei mai bine plătiți din sistem, pentru sporuri, în timp ce rezidentul, asistenta și infirmiera — cei realmente prost plătiți — sunt folosiți drept imagine publică a unei bătălii care doar marginal este a lor. O lege croită pe genunchi, care lovește exact pe cine nu trebuie. Iar la capătul tuturor acestor negocieri stă pacientul, singurul care nu face grevă fiindcă n-are când, are programare, are suta pregătită în buzunar și are noroc dacă nimerește doctorul care nu e nici în stradă, nici la dosar.

El a înțeles de mult ce n-o să scrie niciodată în vreo grilă de salarizare, că la noi cea mai sigură reformă din Sănătate rămâne tot plicul.

Exit mobile version