Dacă C.T. Popescu și Emil Hurezeanu ar fi trăit pe vremea summit-ului de la Maglavit, cînd un cioban mut a purtat convorbiri rodnice cu Dumnezeu, n-am nici o îndoială că și-ar fi instalat o măsuță în pădurea de plopi de pe malul Dunării ca să ne relateze de la fața locului ce barbă mătăsoasă avea Ziditorul, ce dîră frumos mirositoare a lăsat în urma Lui și ce accent anglo-saxon a căpătat Petrache Lupu după ce Moșu’ l-a mîngîiat pe creștet și l-a învățat să ciripească.
Cu ocazia pogorîrii Sfinților Părinți ai Europei pe acoperișurile caselor lui Iohannis, ar fi cazul ca cei doi înalți prelaţi ai publicisticii românești să ne lămurească dacă, în afara damfului de șosete încinse pe care Jean-Claude Juncker l-a lăsat în urma sa, mai putem trage ceva pe nări ca să visăm frumos.
Pentru că zguduitoarea declarație de la Sibiu nu-i decît un sac burdușit cu vechile pîrţuri politicianiste pe care acești specialiști în fraze second-hand le lustruiesc de la un summit la altul.
Încă de la primul punct al declarației, fabricanții de funii vorbesc în casa spînzuratului despre doborîrea Cortinei de Fier „într-o cursă unită fără discriminări și diviziuni”, uitînd că ei înșiși țin România în genunchi pe coji de nucă după cortina de mătăsică a Schengen-ului de parcă ar fi o țară ciuruită de teroriști, cu granițele vraiște, cu extrema dreaptă la putere și cu „vestele galbene” stuchind stema Arcului de Triumf de la Șosea.
Iată și o propoziție parcă extrasă ca o măsea cariată din gura lui nea Nicu la Congresul al XIV-lea. „Vom respecta întotdeauna principiul echității, nu doar pe piața muncii, ci și în serviciile sociale. Vom reduce într-o mai mare măsură diferențele dintre noi și-i vom ajuta întotdeauna pe cei mai vulnerabili din Europa, punînd oamenii pe primul loc și nu politica.”
Vă amintiți ce îngrijorați erau acești domni că vine instalatorul polonez și le smulge șublerul din mînă și cozonacul de la gura instalatorului vestic? Ei bine, în clipa cînd Polonia și-a chemat fiii risipitori acasă, conaționalii doamnei Merkel și ai domnului Macron au intrat în panică. Dezobișnuiți să-și repare singuri closetele, să-și culeagă livezile și să-și spele la cur batrînii cu Alzheimer, au recurs la un soi de sclavagism bine temperat pe spinarea milioanelor de români și de bulgari care și-au lăsat gospodăriile de izbeliște.
Așa s-a topit forța de muncă a fostelor țări comuniste, ce produc acum doar ronţǎitori dependenți de supermarket-uri și mall-uri. Cu cît sînt îmbrățișate mai tare și strînse la piept de liderii occidentali, cu atît țările estice se îndepărtează de cele vestice, lovite parcă de boala găurii negre.
Credeți cumva că dl Iohannis a bătut cu piciorul în prag și a citit un eseu despre vulnerabilitatea satelor românești care au intrat în Europa în patru labe cu vrednicii culegători de căpșuni și cu agilii cățărători în copaci? Nicidecum!
Aidoma strămoșilor săi care dădeau românii afară din cetate la căderea serii, președintele României s-a jucat de-a „sasus captivus” cu coana Europa, lăsînd să se înțeleagă că turmele de asistați sociali scoase de PSD la păscut prin piețele orașelor de provincie nu vor avea niciodată acces la iarba grasă din care se întrupează brînza de Sibiu. Drept care, vreme de două zile, am putut vedea figurile liderilor europeni oglindindu-se rîzǎreţe în dantura de porțelan de Meissen a lui Klaus Iohannis. Fericit, ca un lup de porțelan dintr-o prăvălie occidentală de porțelanuri, în colții căruia se oglindesc berbeci de porțelan care nu au nici o legǎturǎ cu oile noastre.