România se împarte iar în două: vaccinații și ceilalți. Elixirul Pfizer vine în doze mici și selective, așa că viața normală are de stat la coadă încă multe luni. Așa cum arată lucrurile sub administrația Cîțu, imunizarea de turmă se va obține abia în anii care vin. Pînă atunci, privilegiații stocului de început, cei pentru care virusul și perspectiva morții au dispărut cu totul, își modifică filozofia de viață. E de la sine înțeles că mă refer la politicieni.
Suficiența asta filozofică post-vaccinare e prelungirea durerii în cot din timpul pandemiei, căci grangurii politici au avut mereu o ușă deschisă la tratamentele de top, în absența cărora oamenii de rînd au murit sau se luptă pînă la moarte cu sechelele bolii.
Pandemia e departe de a-și fi încetinit motoarele, e departe de a se fi oprit din omucidere, dar politicienii care au dobîndit nepăsarea prin vaccin îi împing din nou pe ceilalți la moarte.
Să luăm, de pildă, școala. Iohannis, Cîțu, Cîmpeanu, Arafat anunță deschiderea fizică a școlilor din 8 februarie. Cu scenarii, virgule și parantezele obișnuite, dar ideea e că gata, dacă nu sînt destui morți la ATI și nu se prinde lumea că sînt date testările în jos, copiii merg la școală. Nimeni nu ia în calcul că profesorii sînt în pericol din prima zi de școală. Cu totul, în România sînt cam 240.000 de cadre didactice – educatori, învățători, profesori de gimnaziu, liceu și facultate – la care se poate adăuga un personal auxiliar de 50.000 – femei de serviciu, șoferi, instalatori, portari, administratori. Jumătate din acești oameni vor fi expuși virusului pentru că nu acceptă vaccinul, iar ceilalți 150.000 se vor imuniza lent, în lunile care urmează, în ritmul și cu întîrzierea livrărilor de doze.
Dar profesorii aduc cu ei cifre mici. În pericol adevărat sînt părinții și bunicii elevilor. Cei 3,55 milioane de elevi și studenți au cîteva milioane de părinți și bunici. Or fi cinci, or fi șapte, or fi zece milioane. Jumătate din ei, după cum ne arată cercetarea de piață, nu se vaccinează deocamdată. Asta îi pune în poziția de a fi expuși, de a se contamina și de a transmite virusul copiilor; apoi, prin școală, celorlalți copii și, mai departe, părinților și bunicilor. În cea mai elementară logică, deschiderea politică a școlilor duce la creșterea contaminărilor. E limpede, e fără dubiu, e un enunț ireductibil.
De ce deschid alde Iohannis școlile? Pentru ca să-și degajeze guvernarea din criza de încredere. Nu le pasă că urmează să moară cu cîteva mii de oameni mai mult, fiindcă, după vaccinare, li se rupe. Ei, personal, nu mai au probleme, ai lor au fost puși la adăpost, iar viața își reface rezervele de nepăsare pe care le avea înainte.
Corect ar fi așa: cei care cer și dispun deschiderea școlii, adică inițierea unui proces care conduce în mod previzibil la victime umane, să răspundă potrivit legii. Faptele ar fi în registrul instigării la omor, al zădărnicirii combaterii pandemiei și chiar al genocidului, pentru că acțiunea vizează, prin previzibilitatea ei, vătămarea totală sau parțială, cu bună știință, a grupului nevaccinaților. Pot fi încadrați și la obținerea de foloase necuvenite, fiindcă iau aceste măsuri cu scopul de a-și crește popularitatea.
Sigur că școala e vitală, dar abordarea grupului Iohannis-Cîțu-Cîmpeanu-Hunor e mortală. S-au jucat cu culorile verde, galben și roșu și au numit asta strategie. Dar nu există nici un strop de gîndire, de organizare și de responsabilitate în deschiderea heirupistă a școlilor. E același elan nul și demagogic pe care-l știm de la acea compunere tristă, România educată.
E o decizie politică a vaccinaților care conduc România în stil miserupist și care n-au văzut de aproape o secție COVID sau un copil chinuit de boală, n-au pierdut rude și prieteni, n-au înțeles loteria formelor severe și li se fîlfîie de ce pot păți ceilalți. Dacă Iohannis ar fi avut copii la școală și comorbidități, dacă ar fi locuit cu părinții și n-ar fi fost vaccinat ar mai fi cerut deschiderea fizică a școlii? Ar mai fi citit el din prompter relaxat dacă ar fi trăit dramele și teroarea unui părinte silit să-și trimită copilul într-un potențial focar COVID?
Așa, cînd are doar grija rotunjirii bicepsului, cînd are deplină imunitate medicală, politică și penală, își permite.
Pentru acești oameni, România e doar o ocazie personală, iar pandemia a fost mereu o simplă răceală.