Dragă Mihai, ne tragem toți din tine,
dar invers, ca maimuțele din om.
Prin plopii fără soț, fără rușine,
văd literați cum sar din pom în pom,
gata să-ți spurce din văzduh jobenul
și vechiul tău palton de la Berlin,
mai bine du-te-n gară și ia trenul
că te-au scăldat gazetele-n venin,
cu sicofanții care știu să ragă
că n-ai fi vlah, ci doar un rob turcit,
c-un tată ce vindea prin tîrguri bragă
și-o maică ce trăia doar din bocit.
Moartea ți-a cumpărat c-un leu ocaua
dușmanii anonimi „Mersi, madam!“
și ți-a aprins cu mîna ei luleaua,
zicînd că-i blonda Milly din Potsdam.
Și cît pe-aci să te cuprindă visul
că nu te-ai mai întoarce în Regat
unde-o să te cunune sifilisul
cu-a ta mireasă – sfoara de legat.
E-obositor să nu iubești pe nimeni,
să intri în oglindă ca-n cavou,
s-asculți cum un sobor de ipochimeni
îți cîntă că ai să te naști din nou.
Tu, care n-ai văzut vreodată marea,
știai că ea-ți va sta la căpătîi,
catargele-ți ținură lumînarea,
corăbiile-ți tămîiau tămîi.
Vreți Corabia Nebunilor? Accesați www.mirceadinescu.ro!