Pînă să vină haidamacii bolnavi de gigantism și să cultive florile trufiei în pridvorul Patriarhiei române, sub coaja oricărei bisericuțe ortodoxe amirosind a ceară de albine, a tămîie și a ulei de candelă te puteai simți ca un miez de nucă gustat doar de Dumnezeu.
Nu demult, intrînd într-o catedrală din capitala Europei, i-am văzut pe sfinții bătăuși din Bruxelles, cocoțați în naos pe niște coloane de granit, avînd fiecare la purtător ba o măciucă aurită, ba o halebardă zimțată, ba un cuțitoi cît toate zilele. O parodie cumplită a scheleticilor stîlpnici de odinioară, care n-aveau nevoie de arme ca să comunice cu Cel de Sus.
Carevasăzică asta-i direcția pe care o vor urma și sfinții noștri famelici în viitoarea Catedrală a Neamului, unde Preafericitul va antrena o duzină de jucători de rugby costumați în sutane.
Chiar și la vîrfurile politichiei ne pricopsirăm cu două namile belicoase, dispuse să comunice prin alfabetul Morse, dîndu-și la intervale scurte cîte un cap în gură.
Ce să alegem dintre glumițele proaste ale unui baschetbalist uns pe tot corpul cu alifiile rîncejoare ale lui Adrian Năstase și mormăiala sasului bogomilic, căruia, ca să-i extragi o vorbuliță inteligentă din gură, trebuie să recurgi la cleștele cu care se scot cuiele fără floare din buturugi?
La o asemenea întrebare ar fi trebuit să ne răspundă societatea noastră civilă, numai că și dînsa a început să bată pas de defilare pe lîngă tancurile NATO, cum băteam și noi în copilărie pe lîngă tancurile rusești, uitînd că o bere rece e mai bună decît un război rece.
Asta-i domle problema, cheful ăsta continuu de bătaie. Cat ar fi de păgubos sate incaieri când lucrurile tocmai parcă parca se mișcă și pe la noi în direcția buna și pe o baza sănătoasă (cel puțin în economie și în plan social), unii nu pot rezista tentației.Apropo alegeri: Momentan sunt mai dezamăgit de Klaus decât de Viorel. Și ăsta nu-i lucru usor