S-a împământenit atât de tare ideea că “inculpații” și “penalii” nu au dreptul să vorbească și să facă dezvăluiri încât aproape că nici nu mai este voie să discuți despre niște probleme ridicate de oameni cu bube penale, pentru că automat ești catalogat drept susținător al infracțiunilor ca principiu de viață.
Cumva, fără să ne dăm seama, am intrat toți în războiul ciudat dintre două tabere și mai ciudate: penali și anticorupți. Deși cei mai mulți dintre noi nu suntem nici penali și nici nu luptăm zi de zi cu cei corupți, ne-am asumat războiul acestora de parcă ar fi al nostru.
Iar de vină nu poate fi decât decăderea catastrofală a fotbalului românesc. Dacă acesta ar mai fi trezit interes, dacă ar mai fi oferit spectacol, taberele s-ar fi coagulat în continuare în jurul echipelor de fotbal. Unii am fi ținut cu echipa Armatei, alții cu echipa Miliției, alții cu echipa Securității și tot așa. Dar, cum fotbalul e jalnic pe la noi, este aproape obligatoriu să ne concentrăm energiile în acest conflict care nu ne aparține.
Poate nu este așa, dar așa pare. Căci taberele sunt ferme, și-au înfipt picioarele în sol și nu cedează nici una nici măcar un centimetru. Iar lucrurile au escaladat repede. Nu mai poți duce un copil la o dezbatere pe tema Justiției cum ajunsesei, într-o vreme, să nu mai poți duce un copil la un meci. Violența verbală e prea mare, injuriile sunt prea definitive, iar violența fizică nu este o raritate. Dacă o mai ducem mult așa, riscăm să ne excludă ăștia echipele de prin tribunalele europene, din cauza huliganilor din ambele tabere.
Asta este crunta realitate: nu asistăm la dezbateri, ci la pasiuni de microbiști. Orice ar face echipa favorită, echipa adversă e mult mai proastă, mereu ajutată de arbitri și nu câștigă niciodată cinstit.
Gândiți-vă la asta înainte de a vă duce iar în galerie să vă vărsați năduful. Gândiți-vă la asta, uitați-vă în oglindă și întrebați-vă dacă merită să vă agățați de gât, de la bun început, un fular cu anumite culori. Pentru că, de data asta, nu este un meci de fotbal, nu este un joc, ci este, în definitiv, viața noastră. A tuturor.
Comportamentul de ultrași pe care l-au căpătat românii atunci când vine vorba de aproape orice lucru cât de cât important pentru societate nu face decât să dăuneze grav sănătății. Poate că talk-show-urile și declarațiile politicienilor ar trebui băgate în calupuri speciale, însoțite de mesaje profilactice. “Acesta este un supliment nefericit al democrației. Dacă apar reacții adverse consultați bibliotecile și învățați din istorie!”
Cineva a reușit să introducă în societate ideea că orice om care este trimis în judecată sau cercetat penal este automat vinovat. Sigur că nu este așa, dar nu mai contează. Pe lângă asta, a venit un supliment, care spune că oamenii deja declarați vinovați nu pot avea niciodată dreptate atunci când dezvăluie abuzuri. Dacă așa ar fi, atunci CEDO, de exemplu, nu ar mai avea nici un rost. La ce bun drepturi ale omului, câtă vreme trebuie să le aplicăm și unor condamnați? La ce bun, pe de altă parte, toată agitația din jurul torturilor de la Guantanamo și din închisorile secrete ale CIA? Au fost torturați niște arabi. Conform argumetelor lansate public de către șefa DNA și de către președintele României, din moment ce ăia erau deja în închisoare, nimeni n-ar fi trebuit nici măcar să le asculte vreodată plângerile. Nimeni nu ar fi trebuit să stea de vorbă cu ei.
Asta e o tabără.
Cealaltă tabără, bazându-se pe câteva acuzații dovedite, care au mers direct la țintă, consideră apriori că procurorii nu fac decât dosare politice, la comandă, fără să aibă dovezi reale, ci doar dovezi fabricate. Nici pe ei nu-i convingi că procurorii nu sunt toți la fel și că nu toți procurorii mint, fabrică probe, au agende ascunse. S-au radicalizat și unii, și alții, văd lumea doar în alb sau în negru. Pentru că nu mai avem societate civilă, ci doar galerii care de-abia așteaptă să se trosnească în parcarea stadionului, chiar înainte ca meciul să înceapă.
Dacă am avea societate civilă, iară nu galerii, am putea gândi cu capul nostru că, și chiar dacă Vlad Cosma a fost și va mai fi condamnat și inculpat, asta nu înseamnă că nu s-ar putea să fi adus în fața publicului dovezi viabile. Am putea gândi cu capul nostru și am acorda și DNA prezumția de nevinovăție, chiar dacă șefa instituției și-a început conferința de presă cu o minciună enormă, de manual, spunând că un judecător a validat probele din dosarele familiei Cosma, deși acuzațiile de contrafacere erau despre probe din alte dosare.
Da, și DNA se bucură de prezumția de nevinovăție, ba chiar și doamna Kövesi are acest drept, până în momentul în care va exista o sentință definitivă a Justiției în ceea ce o privește. Deși s-ar putea ca sentința să vină de la Justiția divină, nu de la cea mireană. Chiar dacă doamna a fost sanctificată pe fond, nu putem ști ce va hotărî instanța la recursul de apoi.