Și morții se împușcă, nu-i așa?

Tragedia de la Colectiv va fi descifrată în timp, cînd importanța ei politică va trece, cînd durerea, groaza și amintirea se vor stinge, așa cum se sting pînă la urmă toate. Dar pînă atunci mai e. Pînă atunci, moartea celor 65 de tineri e folosită de oamenii care-și împart puterea. Mai întîi, chiar după incendiu, ca să fie dat jos Guvernul Ponta. Apoi, patru ani mai tîrziu, ca să li se arate aceluiași Ponta și aceluiași Nicolae Bănicioiu, prin imagini de la fața locului, că trebuie să sprijine Guvernul Orban.

Așa cel puțin s-au așezat faptele, așa arată cauzele. Așa se văd beneficiarii, mereu aceiași.

Președintele Iohannis trebuie să cîștige aceste alegeri, și au fost luate toate măsurile. Necesitatea nu e neapărat democratică. Dominația prin instituții cere continuitate. E jocul negru din spatele urnelor, care vrea să-și păstreze controlul prin cel mai convenabil președinte.

Toată lumea se preface că e în campanie electorală, dar cel care a fost cinci ani președinte și care va fi în următorii cinci e mai tăcut ca pămîntul. Nici un bilanț al faptelor sale, nici un proiect de țară, de neam sau măcar de stat, nici un discurs către națiune n-au fost auzite. Nici o confruntare cu contracandidații săi de paie n-a fost acceptată. În cinci ani, președintele României nu a acordat nici un interviu despre starea națiunii, nu s-a expus nici o secundă unor întrebări frontale, nu și-a dezvăluit niciodată gîndirea politică și perspectiva asupra lumii, în caz că ar fi avut așa ceva. Tot ce a făcut a fost să spună, cu predicat de inspirație fascistă, că un partid trebuie să dispară. E un om căruia nu-i cunoaștem planurile și pe care îl vom avea în fruntea țării încă cinci ani. Iohannis face doar ceea ce a mai făcut: nimic. Stă pur și simplu, convins că urnele conspiră în favoarea lui.

Ca să înțelegem unde se desparte democrația de ceea ce se petrece la București, să privim faptele și să luăm ca indicator comerțul politic pe care l-au făcut instituțiile de forță cu președinții dreptei. În ultimii aproape 15 ani, controlul asupra spațiului penal n-a mai fost în mîna stîngii. Din 2005, șefii parchetele și ai curților și-au primit mirul de la președinții dreptei. Din 2006, șefii serviciilor secrete au fost puși de președinții dreptei. Dreapta a avut de partea ei, prin Băsescu și Iohannis, neîntrerupt, concursul serviciilor, al parchetelor și al curților. Adică a avut controlul pe dosare, pe anchete, pe trimiteri în judecată și pe condamnări. Așa se explică de ce stînga e mai penală decît dreapta, de ce pesediștii, care au furat umăr la umăr cu pedeliștii și peneliștii, au ajuns să poarte aproape singuri făclia corupției și să atragă, prin efectul propagandei, un disproporționat jet de ură.

Vi-l amintiți pe Ion Iliescu zicînd: „Și ce-ar fi fost ei dacă n-aș fi fost eu?”. Bătrînul tractor al socialismului cu față umană se referea la țînțarii pesediști născuți de sub mantia lui politică. Imaginați-vă sistemul punînd aceeași întrebare cu privire la Băsescu și Iohannis și veți avea o parte a răspunsului. Azi trebuie să cîștige Iohannis, așa cum ieri și alaltăieri a trebuit să cîștige Băsescu. Diferența de voturi a pus-o întotdeauna sistemul.

Cu timpul, lumea va înțelege că nu i se va îngădui unui om lipsit de sfori să ajungă la Cotroceni. Sforile lui Băsescu le-am văzut după ce Petrov n-a mai avut utilitate. Pentru a le vedea pe ale lui Iohannis mai avem de așteptat un mandat. Controlul nedemocratic al puterii prin pîrghii de forță e un țel prea rentabil ca să conteze meritele sau adevărul.

Pentru omul de rînd, readucerea episodului de la Colectiv în campania electorală e o infinită mizerie. Pentru cei care au făcut-o e doar o etapă a jocului, un mijloc de război. Un război care și-a pierdut noima, îndreptat împotriva celor vii, în care morții nu mai au nici o șansă de supraviețuire.