Îl caută alegătorii, îl caută Constituția, îl caută destinul. Umblă după el funcția de premier, onoarea și curajul. Îl strigă procentele prăbușite ale partidului, dar strigătul se întoarce singur și trist, ca un ecou al lașității. Istoria însăși i-a luat urma, nerăbdătoare să-l vadă înfruntîndu-și soarta, luîndu-și în primire obligația de prim-ministru desemnat. Și ia-l de unde nu-i!
Sorin Grindeanu e de negăsit. Fuge cu dibăcia tîlharului Emil Gânj, imposibil de prins după ce a săvîrșit o faptă care-l îngrozește și pe el. Se ascunde cînd la capătul lumii, cînd la Nisa, Paris, Monaco, Madrid. Se pitește la bordul aeronavelor Nordis, se furișează în penumbra cluburilor de lux, în compania Laurei Vicol și în notele de plată achitate de familia Ciorbă. Își astupă făptura cu ceasuri scumpe, costume de firmă și pantofi în ale căror cutii oamenii lui de încredere își țin milioanele cash. Își învelește vocea în vorbele altora, umblă deghizat în lider absent, își mușamalizează propria insignifianță. Partidul, la rîndul lui, îl ascunde ca pe o vulnerabilitate ce-i amenință ființa.
Sorin Grindeanu s-a sustras de la prima desemnare de premier, în 2025, după ce PSD cîștigase alegerile parlamentare în 2024. A preferat să-și coboare partidul din drepturi, să-i degradeze cota politică, să-l predea, fără luptă, la masa verde, proaspătului game maker, Nicușor. A primit la schimb confort personal și protecție judiciară. Ambele beneficii se pot observa de la zece mii de metri altitudine, dintr-un jet privat. Acest tîrg încheiat pe persoană fizică a tîrît PSD într-o guvernare submisivă, în dauna electoratului social-democrat, și a făcut praf rezerva de popularitate din bazinul săracilor. Au urmat scăderea din sondaje și întoarcerea PSD împotriva coaliției din care făcea parte. PSD a început să atace public un document cu măsuri economice ce purta pe el propria sa semnătură, precum celebrul șarpe Uroboros care-și înghite coada.
Și, fiindcă procentele continuau să scadă, Sorin s-a panicat și și-a dat jos partidul de la putere în cîrdășie cu gruparea extremistă AUR, fără să aibă vreo idee despre ce urmează.
Au urmat, așadar, avertismentele agențiilor de rating, apropierea perspectivei junk, lichidarea ultimelor focare de rezistență în microîntreprinderi și IMM-uri, contracția clasei mijlocii și sărăcirea săracilor. A urmat, pe deasupra, penibila desemnare pentru funcția de premier a lui Eugen Tomac, un argat de-al lui Băsescu, mediocru și fără reprezentare parlamentară, un sinecurist de umplutură, care a încercat să-și ascundă prostește fosta cetățenie ucraineană, a împrumutat praf de smiorcăit de la Petrov și se dă patriot în timp ce își face investițiile imobiliare în Belgia. Despre acest om cules din afara democrației, Olguța Vasilescu, sfătuitoarea lui Sorin, spune: „E un om de bun-simț“.
Cîrdășia servilă și dăunătoare cu Nicușor a băgat PSD într-o nouă gafă politică: desemnarea lui Veștea ca premier în locul lui Tomac. Veștea e de nivelul lui Tomac. Are toate standardele lui de veleitarism, cu un plus la categoria trădare. Cu această nouă desemnare în joint-venture cu Nicușor, PSD susține un premier care și-a trădat propriul partid, a complotat împotriva lui, și-a nesocotit angajamentele și votul, un om de mare ținută imorală, aliniat, se vede treaba, la valorile din Kiseleff. Din ascunzătoarea lui, acoperită de brusturii fricii, Sorin Grindeanu a împins iar partidul într-o combinație mișelească. De data asta vorbim despre tentativa de rupere a PNL, în tovărășie cu gruparea uzurpatoare Hellvig-Thuma.
Toate aceste gafe în cascadă îl obligă pe Sorin Grindeanu să ceară mandatul de premier. Să se smulgă din îmbrățișarea lașă a cîștigului personal, să iasă de sub influența cutiilor de pantofi. Să ia de coarne o situație pe care au generat-o atît el, personal, prin moțiunea PSD-AUR, cît și colegul și prietenul lui, premierul Marcel, prin risipirea nebună a banului public.
Curajul unui lider politic nu trebuie dovedit doar în cluburi de noapte, în city-break-uri, în șprițuri sau în tribuna echipei Real Madrid. După cum bărbăția nu trebuie arătată doar fetelor de oraș cu poșete scumpe. De la președintele unui partid, cu atît mai mult de la președintele celui mai mare partid din Parlament, se așteaptă conștiință, apariție, acțiune.
Sorin, însă, stă sub fustele lui Nicușor. Conștiința lui e mută. Răspunderea lui e îngropată în punctaje scrise de alții. Liderul celui mai avariat partid politic e gata să-și continue fuga.
Visul de șef, trăit pînă acum pe datorie, i se destramă. Căci datoria a ajuns la cămătarii de drept: cei care l-au votat, cei care l-au pus și l-au protejat, cei care l-au plătit. Sînt oameni care știu să-și caute datornicii și în gaură de șarpe.