CCR a decis că Șoșoacă n-are voie să candideze pentru funcția de Președinte. Între timp, înțeleg, și-a depus din nou candidatura la BEC și ar urma să avem o nouă decizie a CCR. Probabil va fi aceeași, cel puțin așa sper eu. Și e foarte bine că Șoșoacă nu va fi lăsată să candideze.
Iar înainte să-mi dați cu piatra filosofică în cap, cu toate că simt valul de flegme în timp ce scriu rândurile astea, aveți puțintică răbdare să argumentez nota asta discordantă.
Habar nu am care este sau va fi motivarea CCR. Nici nu contează, căci asta ar însemna să plec de la premisa că CCR este o instituție funcțională. Ori nu e așa, CCR este o instituție de tot rahatul, politizată până în măduva oscioarelor, o instituție care nu face altceva decât să vegheze la liniștea găștilor ce conduc sistemul, nicidecum la respectarea Constituției. Pensiile speciale, modul în care au decis asupra lor, spre exemplu, sunt un argument suficient.
Problema este că, de fapt și de drept, nici n-ar fi trebuit să ajungem aici, în situația în care o instituție aflată în metastază morală ia încă o decizie anapoda, dar absolut corectă pentru funcționarea și salubritatea democrației românești, una cu și așa prea multe accente de gri.
Iar asta pentru că Diana Șoșoacă este exemplul perfect de discuție asupra paradoxului toleranței, așa cum îl regăsim în The Open Society and its Enemies a lui Karl Popper. Nu poți fi tolerant cu cel intolerant! În mod normal și firesc, eventualitatea unei candidaturi a Dianei Șoșoacă pentru funcția de Președinte nici n-ar fi trebuit să ajungă pe masa insalubră a CCR.
Șoșoacă e un personaj complet nociv, anti democratic, purtător de fes croșetat la Moscova, antisemit asumat, un caraghioslâc ce incită la ură și trădare, diametral opus tuturor valorilor democrației pe care ne-o dorim și spre care încercăm să pășim. Nu pe baze constituționale ar fi trebuit să i se interzică să candideze, ci pe baza legislației penale.
Nu problema libertăților individuale e în discuție în acest caz, ci problema toleranței față de extremism, care trebuie să fie zero. Și care ar fi trebuit să fie rezolvată încă dinainte de a ajunge la o decizie a unei instituții insalubre, cum e CCR. Argumentul unor candidaturi din trecut, când unor fel și fel de personaje ridicole, toxice sau chiar extremiste, li s-a permis să candideze nu e valid aici. Greșelile trecutului nu sunt și nu ar trebui să fie o garanție a dreptului de a le repeta.
Așadar, e trist că decizia invalidării candidaturii unui personaj extremist, antisemit, intolerant și absolut nedemocrat a ajuns să fie luată de CCR. E trist, dar e bine că avem o astfel de decizie, indiferent de unde vine ea.