România nu are, de aproape trei ani, director civil la SRI, iar noi ne-am obișnuit cu asta. Nimeni nu credea oricum că directorul SRI este civil, așa că de ce să ne batem capul. Acest gol, care în statele cu democrație consolidată ar provoca un scandal perpetuu până la rezolvarea cazului, în România a fost absorbit de sistem ca o piesă normală de mobilier instituțional.
Statul român își protejează zonele opace prin amânare, prin tăcere și prin transformarea excepției în rutină.
Eduard Hellvig a plecat brusc în 2023, după opt ani la conducerea celui mai puternic și bine finanțat serviciu de informații al României. A oferit o explicație sofisticată, a vorbit despre sănătatea democrației, evitarea eternizării în funcție, nevoia de limite în zonele de putere. Un discurs occidental, corect și, privind în urmă, foarte convenabil.
Astăzi, când vedem că România nu pare să găsească pe nimeni suficient de capabil, suficient de conectat și suficient de potrivit pentru a prelua funcția, întrebarea revine mai dur – de ce a plecat, totuși, Hellvig?
A fost relația cu americanii? A fost o ruptură în interiorul vechiului sistem Iohannis? A contat episodul financiar al creditului de la un IFN care apoi a dat faliment? A știut Hellvig ce urma în anul electoral 2024? Existau încă din 2023 informații despre „operațiunea Georgescu”?
Nu știm. Și, probabil, nici nu vom afla.
Klaus Iohannis a promis vag că va face o propunere. N-a făcut-o. Nicușor Dan este de un an președinte și nu a făcut nici el una. Nu a transformat subiectul într-un test de autoritate. Nu a deschis tema reformei. Nu a cerut o discuție serioasă despre ce s-a întâmplat în 2024, când România a descoperit că poate fi vulnerabilizată electoral, informațional și simbolic cu o ușurință înspăimântătoare.
Nu trebuie să uităm nicio clipă că în România s-au anulat alegeri. O lovitură crâncenă pentru democrație. Iar serviciile de informații românești nu au oferit nici până astăzi o explicație concretă, completă și convingătoare.
Trecem peste. Punem punct și mergem mai departe. Dar ajungem inevitabil în prezent – de ce nu avem șef civil la SRI? De ce nu există nici măcar o nominalizare?
România a descoperit că principalul său serviciu intern poate funcționa ani întregi fără o conducere civilă deplin asumată politic, fără vot nou în Parlament, fără un mandat transparent și fără o dezbatere reală despre direcție.
Într-un stat democratic, serviciile sunt puternice pentru că sunt controlate. În România, serviciile par puternice pentru că sunt prezente peste tot: în politică, în administrație, în business, în marile reglaje de putere. Dar tocmai această prezență difuză ascunde slăbiciunea reală, lipsa răspunderii.
Aici nu e vorba de conspiraționism, ci de arhitectură democratică. Cine stabilește prioritățile SRI? Cine formulează mandatul politic al instituției într-o perioadă de război la graniță, influență rusă, populism violent și neîncredere publică? Cine răspunde dacă serviciul vede prea târziu o amenințare? Sau dacă se face că nu o vede?
În locul acestor întrebări, România a ales un confort toxic și anume interimatul. Interimatul este soluția ideală pentru o putere care nu vrea să se expună.
Un director civil ar însemna nume, mandat, vot, direcție, întrebări și răspundere. Interimatul înseamnă ceață administrativă.
De aceea, cazul SRI este mai mare decât SRI. Este radiografia unui stat care preferă continuitatea fără explicații în locul reformei cu riscuri. Un stat în care serviciile sunt invocate când trebuie să fim protejați, dar devin brusc de neatins când trebuie să fie controlate.
Poate că Hellvig a plecat din motive banale. Poate că a plecat din motive strategice. Poate că a fost o retragere calculată. Poate că a fost o fugă elegantă dinaintea furtunii. Problema este că, după trei ani, încă suntem obligați să formulăm ipoteze, nu concluzii.
România nu are director civil la SRI nu pentru că nu se găsește un om. Se găsesc oameni pentru orice, de la consilii de administrație obscure până la ambasade exotice. România nu are director civil la SRI pentru că numirea ar obliga la o discuție lămuritoare – ce s-a întâmplat la alegerile anulate, ce au ratat, ce au știut, ce nu au făcut, cine a luat deciziile?
Ne imaginăm că miza acestei situații este o numire la SRI. NU. Miza este ca scaunul să rămână gol.