Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Sub pavăza comandantului suprem

Șapca lui Iohannis, aia pe care România a dat miliarde bune, a rămas, se vede treaba, în Afganistan. Și-o dau din mînă în mînă colaboratorii afgani ai trupelor române și flutură cu ea, în semn de adio, la decolarea avionului nostru fără pasageri de pe aeroportul din Kabul. Poate că de-aia umblă președintele cu capul gol, fără nici o idee militară pe dinăuntru și fără nici un strop de umanitate în priviri.

La ședința CSAȚ, ținută cu o întîrziere care a inclus week-end-ul la Sibiu și ședințele de bronzare, nu s-a petrecut nimic deosebit. S-a discutat, ca de obicei, mărirea bugetelor militare și s-au exprimat felicitări pentru curajoasa evacuare a nici unui cetățean afgan. Abia după două zile de la CSAȚ, autoritățile române au reușit să combine prin telefon, de la București, cinci locuri în aeronava unor parteneri strategici pentru un student, doi jurnaliști și două femei de origine afgană, ca să putem completa și noi rubrica „Nu lăsăm pe nimeni în urmă“.

Atît s-a putut după douăzeci de ani de prezență continuă în Afganistan, cu 33.000 de militari deplasați, cu 29 de morți și cu costuri care explică în mare măsură situația dramatică a economiei românești. Comandantul suprem al forțelor armate, Klaus Iohannis, a avut nevoie de opt zile ca să se hotărască să ia ceaiul la CSAȚ cu securiștii lui preferați și să ignore, ca de obicei, tot ce n-are legătură cu pasiunea pentru stat degeaba.

Trupele române, evacuate integral încă din luna mai, nici nu și-au pus problema să-și salveze colaboratorii afgani, iar serviciile secrete n-au avut nici un plan care să-și propună să-i scoată din țară pe amărîții care vor fi executați pentru că i-au ajutat pe Vulturii, Leii, Scorpionii și Jderii români. După CSAȚ, în loc de comunicatul ăla inept și scremut, comandantul suprem ar fi putut să explice ce s-a întîmplat cu obrazul patriei la final, atunci cînd contează, și cum s-a putut ca ungurii și polonezii să salveze sute de refugiați, iar noi să ne facem că plouă.

De ce nu și-a evacuat România asociații afgani? De ce n-a trimis la Kabul decît unul din cele nouă avioane de transport militar – Hercules și Spartan – disponibile? Cît a costat efortul de război în cei douăzeci de ani? A abandonat România echipamente în Afganistan? Cît ar mai fi de plată la costul final al operațiunii și căror asocieri de bănci internaționale? Cine răspunde pentru dezonoarea și încetineala acestor zile, cine răspunde pentru afganii executați din pricina lipsei de reacție și de inteligență a conducerii Armatei, Serviciilor și comandantului suprem?

Să nu se aștepte cineva la mai mult decît a primit de la Iohannis. Nu va exista nici o concluzie cu privire la evenimentele din Kabul. Nu va exista nici un bilanț financiar al efortului de război din Afganistan. Vor exista, în schimb, decorații, avansări și parade militare. Poate că Ciucă al nostru va fi pus la un moment dat prim-ministru în locul lui Cîțu, dar niciodată nu va fi pus degetul pe cel mai important și mai sensibil subiect legat de eșecul politic, militar și moral din Afganistan.

Nu va ieși în veci președintele la televizor să ne spună că lumea e în continuă evoluție și că, după cum s-a văzut la Kabul, contractele politico-militare mai și crapă. Că partenerii strategici se pot plictisi să te tot apere și să te garanteze, de aceea e necesar ca România, în timp ce se bucură de grija preaputernicilor aliați, să-și pună la punct o apărare națională realistă, bazată pe resursele, specificul și provocările ei. Și că trebuie să facă asta păstrînd intacte loialitatea, recunoștința și deferența datorate partenerului strategic, ba chiar întărind mereu acest parteneriat și angajamentele față de NATO, dar construind și soluția națională de rezervă pentru cazul că uite-așa, într-o zi dificilă, apare un Trump sau un Biden care sună retragerea.

Lecția armatei afgane, care a trăit în umbra trupelor SUA și a depins de tehnica, voința și asigurările unei superputeri, e amară. Douăzeci de ani de modernizare s-au dovedit a fi o iluzie, tocmai fiindcă acea armată s-a încăpățînat să fie o anexă. Iar generalii noștri supranumerici, supraponderali și supradecorați au în priviri și în comportament acea suficiență afgană care transformă armatele în anexe.

Dar, pînă la urmă, e bine că îl avem pe Iohannis comandant suprem al trupelor terestre, navale, aeriene și al serviciilor secrete. Nepăsarea lui ne ține departe de realitate și de griji. Mulțumită lui, pînă la iarnă, cînd se redeschide sezonul de schi, sîntem la adăpost de orice informație cu privire la incapacitatea națională de apărare. Iar în decembrie, cu prilejul paradei militare și al avansărilor în grad, vom auzi, citite din prompter, liniștitoarele cuvinte: „E o simplă răceală“.




3 comentarii

  1. #1

    Să trăiești în umbra unei superputeri e una, să se șteargă cu jderii pe bocanci o superputere e altceva. Altul e regretul șefimii noastre: americanii au distrus armament de sute de milioane de dolari în Afganistan, în loc să ni-l vândă nouă pe 2 miliarde de dolari! Îți vine să plângi trei generații, numai gândindu-te la comision.

  2. #2

    Treceti batalioane romane Hindukush!
    Bleah….

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.