Cei ce-au murit din dragoste de țară
asudă-n cer în lanul de secară,
iar voi pîndiți, cînd o să sune toaca,
s-o secerați și s-o haliți de-a moaca.
Momindu-l la o jalnică paradă,
patriotismul vostru moare-n stradă.
Degeaba-ncearcă neamțul, bouche à bouche,
să-l reînvie. Anii noștri-s duși,
în patru labe, la cules sparanghel,
topiți ca bulgării de zahăr candel
în ceaiul nimănui. Și, iată, știu:
țara-i cazanul vostru de rachiu,
dîndu-i onorul, cînd a fiert borhotul,
țevuștii sacre unde puneți botul.