Prin orașele patriei au început, încă de duminică, să umble mașinile Poliției, cu luminile și megafoanele pornite, ordonând populației să stea în case. În lumina sumbră a crepusculului, pe o vreme din ce în ce mai friguroasă, cu vântul șuierând prin termopanele prost montate, atmosfera pare desprinsă din distopiile de succes sau din filmele post-apocaliptice de mâna a doua. De mâna întâi încă nu s-au făcut.
„Stați în casă pentru binele dumneavoastră!“, râgâie în megafoane ultima shaorma cumpărată înainte de închiderea cârciumilor și a dughenelor fast-food. Pe lângă orice altceva, te izbește superioritatea polițistului de patrulă care, iată, se simte important. Poate băga spaima în populație cavernându-și vocea dolofană. Are, în sfârșit, putere. El se poate da pe stradă cu mașina, în timp ce tu nu. E atâta satisfacție meschină în repetitivele anunțuri prevestitoare de rău, încât îți vine să arunci după organe cu borcanele de murături care au mai rezistat pe balcon. Și, totuși, dacă ești responsabil, nu arunci. Pentru că nu știi cât va mai dura toată nebunia asta, așa că e mai precaut să-ți raționalizezi gogonelele și varza, în loc să le zborșești după niște eroi de operetă, cărora li s-a spus că teroarea auditivă și vizuală este maximul de contribuție ce-și pot aduce și ei la rezolvarea epidemiei.
Cine e tâmpitul care a gândit că aceste mașini de Poliție amenințătoare rezolvă ceva? Cine este cretinul plin de frustrări care, fără să întrebe vreun specialist, a decis că asta este metoda pentru a-i ține pe oameni în casă?
Crede cineva că oamenii vor deveni conștienți de gravitatea situației și vor reacționa calm la astfel de măsuri heirupistice?
Pe Vela, care s-a trezit, prin decretul care instituie starea de urgență, cel mai important om al țării, cel care semnează ordonanțe militare, dă ordine, instituie interdicții și tot așa, nu-l prea ajută intelectul. Poate era cel mai strălucitor printre mărunții lui din provincie, poate era un far călăuzitor. Dar este evident depășit de situație, cocoșat de pălăria prea mare care i s-a pus pe cap, copleșit de importanța neașteptată pe care a dobândit-o persoana sa obtuză. Când apare la televizor nu ni se adresează nouă, ci amicilor din Caransebeș, vecinilor de uliță din Armeniș: „Ei, ați văzut, băi? Am ajuns cineva!“. E clar că nu de la el trebuie să așteptăm luciditate, cumpătare și bun-simț. Dacă ar fi după Vela, după sclipirile de autoritate tembelă ce-i apar în fundurile ochilor când rânjește demn la camere, oamenii ar fi atârnați deasupra unor focuri alimentate cu ardei iuți din belșug. Strămoșește, așa, să le iasă pe sub pleoape dorința de a mai umbla aiurea pe străzi.
Și, totuși…
A început pe 26 februarie cu amânarea anunțului că avem un prim caz de infectare. Ca să poată Iohannis să ne asigure că totul e OK, vom avea în Cîțu un premier model, dacă va fi votat (ha-ha-ha) sau anticipate dacă nu. Și așa am ținut-o o vreme. Italia devenea clar un focar din ce în ce mai extins și previzibil mai periculos, iar lipsitul de empatie care ne este președinte ne asigura că nu e grav, că mergem înainte, doar să moară PSD și ceilalți dujmani ai României Normale. De la tribuna Președinției, un om lent în gândire și melcesc în exprimare ne spunea, apăsat, că e o boală lejeră, o s-o ducem pe picioare în cabinele de vot și vom fi liberi.
Și au început să moară oameni. Ce surpriză. Neplăcută pentru președinte, care a fost nevoit să iasă de sub pat afișând un bronz inexplicabil. Chiar, cum Dumnezeu te bronzezi în halul ăsta stând doar în casă?
Acum nu mai e un fleac, nu mai este o glumă. Gata, coborâm teroarea în stradă, prin megafoanele polițiștilor. Unele surse spun că, peste câteva zile, polițiștilor li se vor alătura militarii. Hai că e bine.
Le-a luat ceva să se prindă că e groasă. Dar și când s-au prins, au trecut direct la megafoane și amenințări. Cool. Urmează, probabil, tancuri pe străzi, sârmă ghimpată în jurul blocurilor, patrule canine, polițiști excesivi.
Dacă mai aveți bani, plătiți-vă abonamentul la cablu și începeți un maraton de filme horror. Oricât de proaste, vor fi mai amuzante decât prostia poleită a acestor dictatori de provincie care s-au trezit cu țara în brațe.