„Nu cred că există apartamente de 800 de metri pătrați în complexul Stejarii“, zice Rareș Bogdan. Ei, uite că acum, după anchetarea lui Iulian Dumitrescu, poate se eliberează unul, și invidia poate lua sfîrșit. Căci Rareș a stat la Stejarii în apartamente mai mici, de pînă în 154 de metri pătrați. A acceptat ca prostul să păstreze aparențele, în timp ce Iulian, colegul lui de partid, s-a întins fără jenă pe suprafețe umilitor de mari, a condus Lamborghini și Bentley, a petrecut în stațiuni exorbitante, ca și cum ar fi vrut să-i fure locul de prim figurant al partidului.
Bogăția nouă, dobîndită prin corupție și combinații politice, are o trepidație hormonală. E nerăbdătoare să iasă la iveală, să epateze, să se dea mare, să se înfoaie ca o coadă de păun. Bandiții bătrîni știu s-o țină ascunsă, s-o îngroape sub un strat gros de frică și prevedere, s-o transforme în bunuri tăcute și sume îndepărtate, puse la păstrare pentru nepoți. Dar șpăgarii mai tineri nu reușesc să se abțină de la figuri. Mai ales că bogăția instantanee, cea lipsită de merite și efort, vine la pachet cu otrăvitorul sentiment de impunitate. Cu cîteva milioane de euro în cont, prudența și frica dispar ca prin farmec, iar mintea excitată a făptuitorului reține doar optimismul cifrelor.
Politicienii nu-și pot justifica saltul de bunăstare față de condiția de civil. Dacă le pui la socoteală pantofii scumpi, costumele, ceasurile, vacanțele, casele, proprietățile ascunse la rude, banii îngropați sau depozitați în offshore și nivelul general de trai, obții a șasea parte din economia subterană a României.
Să facem un calcul sumar. Totalul politicienilor cu funcții amenajate pentru șpagă, adică primari, președinți de consilii județene, consilieri locali, județeni și municipali, miniștri, secretari și subsecretari de stat, consilieri guvernamentali și prezidențiali, parlamentari, șefi ai companiilor și agențiilor de stat, e cam 50.000. Dacă îi alocăm fiecăruia o extragere neagră din economie de 100.000 de euro pe an (căci un primar important sau un ministru adună uneori cît o sută de consilieri locali), obținem o gaură de 15 miliarde de euro. Economia subterană totală a României reprezintă 30% din PIB, adică undeva pe la 90 de miliarde de euro. Ceea ce înseamnă că averea dobîndită ilegal de oamenii pe care îi votăm într-un fel sau altul reprezintă o șesime din această sumă, adică 5% din PIB. Cît bugetele Educației, Sănătății, Agriculturii și Apărării la un loc. Politicienii fură de la stat – și, în ultimă instanță, de la cetățeni – o sumă care reprezintă, la rigoare, întîrzierea economică și socială a României în raport cu statele europene. Luxul și averea Iulian Dumitreștilor sînt, de fapt, frîna pe care politicienii o pun zi de zi dezvoltării. În ultimii 20 de ani, ei au furat de la cetățeni 300 de miliarde de euro. La banii ăștia nu e de mirare că discută zi și noapte cum să se realeagă. Ba unii visează la o guvernare rotativă pe zece ani, un fel de plată pe termen lung.
Dacă cineva cunoaște un politician capabil să-și justifice averea reală, să-mi trimită numele lui pe adresa redacției. O să-l propun pentru împăiere și expunere la Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa“, fiindcă ar fi veriga lipsă dintre feudalism și democrație. Cine n-ar vrea să vadă, peste ani și ani, în vitrinele destinate evoluției omului, unicul primar fără vilă sau prima încheietură de europarlamentar fără Rolex? Lîngă dioramele cu neanderthalieni ar putea fi admirat tribul de miniștri costelivi din Epoca de Cash, forțați să trăiască doar din salariu, agonizînd lîngă un foc făcut din bani publici.
Deși e populată cu cei mai săraci oameni din UE, România e renumită pentru ținutul bogaților. Expresia completă e „ținutul bogaților la putere“. Adică păstrarea lor la butoane, alegerea și realegerea lor neobosită și oarbă, în ciuda logicii și evidenței, în ciuda suferinței și a disperării. Asta pentru că o țară cu oameni bogați e o țară bogată.