Primul e Nicușor, ajuns președinte în condiții suspecte, ivite din anularea alegerilor prezidențiale și blocarea judiciară a unui contracandidat. A rămas la Cotroceni în absența unei explicații clare, pe care el însuși o amînă. Cea mai mare problemă a lui Nicușor e, însă, alta: incapacitatea de a umple funcția de președinte. Nu e doar depășit de sarcinile constituționale, e și strivit de ele. Confuz, incoerent, poticnit, evaziv, leneș, incapabil să transmită idei și încredere, Nicușor tîrăște reputația externă a României în zona glumelor cu proști și îngroapă politica internă în pivnița trădării, neconstituționalității și a uneltirilor cu SRI. Are ținuta și mersul lui Chaplin, nu arată niciun strop de viziune, maturitate sau voință a binelui. Și, colac peste pupăză, îi răsar pe buze amenințări și profeții tăioase, ca niște muguri totalitari.
A trecut un an și Nicușor debordează, zi de zi, de antitalent prezidențial. Și-a umplut mandatul cu gafe și ratări. A crescut pe seama lui, pe rețele și pe stradă, în cafenele și în familii, un univers de ironie și batjocură. Se rîde de el pe scară largă, ca de un nătărău. Încă patru ani cu el înseamnă risc de securitate, regres politic, declin economic, degradare socială, depresie în masă. Se poate retrage printr-un gest moral, o demisie rațională. Poate arăta că are capacitatea de a-și înțelege inadecvarea și că respectă poporul care l-a ales în condiții de presiune și stres. O demisie reparatorie, venită cît încă are valoare de întrebuințare, i-ar garanta că nimeni nu-l mai poate suspenda și demite peste ceva timp.
Al doilea e Ilie Bolojan, ucigașul micului antreprenor, călăul IMM-urilor, distrugătorul acelui furnicar productiv și eroic, loial bugetului de stat, temelia organică a creșterii economice. Orb și surd la relația fragilă dintre oameni și numere, Bolojan a tăiat și a spînzurat prostește, la nimereală, în numele unor cifre. A izgonit umanitatea din relațiile de producție, a călcat în picioare binele public, nu i-a păsat de consecințele sociale și economice ale planului său de decapitări în masă, inspirat de la Bruxelles. Bolojan a ajuns un politician pe val, dar ăsta e rezultatul unui context și atît. Fără moțiunea mișelească a partenerului de coaliție PSD, fără tentativa de puci intern, fără agresiunea fățișă și anticonstituțională a lui Nicușor, fără jalnica prestație a adversarilor lui în foiletonul Veștea-Tomac, fără sprijinul mediatic al unei ramuri a Serviciilor, Bolojan ar fi rămas același personaj morocănos, limitat, inflexibil, insipid și inodor de la Oradea. Acum e un nume în creștere, vital pentru reabilitarea PNL, dar dăunător pentru perspectiva unei majorități eficiente de tip „pro-european”. Bolojan, premier interimar, e un experiment traumatizant cu efecte limitate. Dar Bolojan, viitor premier plin, e o amenințare cu moartea la adresa economiei private mici, mijlocii și cinstite. Omul trebuie ținut departe de Palatul Victoria, chiar dacă PNL va face parte dintr-un viitor guvern.
Al treilea e Sorin Grindeanu, pasagerul luxoaselor zboruri Nordis, protectorul balastierelor din Banat și al rapoartelor SRI, ultimul duhovnic al PSD. Arogantul și prost-crescutul Grindeanu, care nu răspunde la telefon și la salutul colegilor din Parlament și din partid, dandy-ul cu logică precară, care crede că, depășind concurentul aflat pe locul doi, ajunge pe primul loc, a introdus în PSD cea mai mare cantitate de mediocritate din toate timpurile. PSD se duce azi în cap și eliberează locul pentru AUR, mulțumită schemelor lui Grindeanu, trufiei și neghiobiei lui, asistate și încurajate de un grup de lingăi bogați. De bine, de rău, pînă să-l avarieze Grindeanu, PSD păstra în stare pașnică 60% din populația săracă, cu drept de vot, a României. Acum toată această maree în creștere, umflată de scumpiri și scîrbită de opulența noilor patroni ai partidului, își ciulește urechile la mesajele patriotard-extremiste. Practic, sub conducerea lui Grindeanu, cel mai mare partid politic și-a pierdut funcția sanitară, ideologia de stînga și capacitatea de a-și servi electoratul cu minciuni credibile. E de neimaginat un guvern minoritar cu Grindeanu premier. E legitim, constituțional și democratic, dar inimaginabil. Să plantezi iar la cîrma țării, într-un moment care cere competență și caracter, pe baricadatul din 2017, demis prin moțiune de propriul partid, pe omul care a trădat la Ordonanța 13 de două ori – întîi dînd-o, apoi anulînd-o – ar fi jalnic și insultător. Cade în sarcina PSD să se descotorosească de această pacoste, știut fiind că Grindeanu nu e genul care să plece singur, ci, dimpotrivă, e pregătit să se încuie pe dinăuntru și să înghită cheia.
Nicușor, Bolojan și Grindeanu și-au epuizat, fiecare, rezerva de incompetență. Nu mai au ce oferi. Fiecare a dat chix pe felia lui, producînd efecte grave asupra economiei și societății. Fără ei la butoane le-ar fi mai bine oamenilor, guvernelor, partidelor. N-ar plînge nimeni după ei, sînt sute de alți ratați gata să le ia locul. Și toată lumea ar cîștiga timp.