Discursul lui Donald Tusk de la Ateneu n-a fost doar un episod de marketing personal, ci și o concluzie amară pentru clasa noastră politică, mică de statură, mută și surdă, captivă în propria-i mărginire și mulțumită că lucrurile stau așa.
Ce a spus Tusk, de fapt? Că politica însemnă muncă și efort, îmbunătățire personală, cultură și educație. Dacă tragi destul de tine poți aduce servicii țării tale, poți ajunge – iată! – președintele Consiliului Europei. Poți vorbi în limbi pe care nu le cunoști, chiar dacă mulți pesediști din sală pun asta pe seama vrăjitoriei. A fi om politic din Europa de Est nu e un blestem definitiv. Salvarea e la îndemîna oricui, cu condiția să pui mîna pe carte, să înțelegi rolul efortului și necesitatea evoluției. Sau să te dai la o parte. Donald Tusk s-a fluturat pe sine însuși pentru a-i avertiza, cu eleganța și solidaritatea polonezului, pe proști.
Polonia și Ungaria pescuiesc în apele naționalismului suveranist, cu acordul unei părți a populației și cu dezacordul Buxelles-ului. Dar pescarii lor au studii în Occident, cunosc zonele și limitele pescuitului internațional. Economia merge, diplomația merge, iar accentele „iliberale”, despre care unii spun că nu merg, rămîn subiectul dineurilor formale și al unei mici rețele de presă europeană. N-ar fi rău să învățăm de la polonezi absorbția de fonduri nerambursabile și încurajarea capitalului intern, iar de la unguri construcția de autostrăzi și momirea industriei auto mondiale.
Numai că învățătura nu se produce de la sine, e nevoie de o conștiință, de o dorință cultivată, de un trecut educațional. Fără carte și fără voință, tot ce le rămîne politicienilor noștri e conflictul. Indiferent de mizele europene (care, între noi fie vorba, nu ne-au avut niciodată în vedere cu adevărat), lupta politică joasă va continua să domine și să strivească orice încercare a societății de a-și găsi normalitatea.
Politicienii noștri sînt prea înguști ca să caute o soluție negociată și prea fricoși ca să tranșeze războiul. Fiecare tabără deține o parte a puterii și vrea s-o aibă pe toată. Iar această lăcomie lipsită de curaj produce un zgomot jalnic și costisitor. E vocea României. Tusk n-a vorbit degeaba în română. Ne-a amintit că fiecare pasăre pe limba ei piere.