Sînt nou-născut. Mă-nlănțuie în fașă,
ca pe un criminal ținut în funii,
o namilă numită coana moașă,
care m-arată, rîgîind, la unii,
de la fereastră. Cică îmi sînt rude,
lovite brusc de strechea bucuriei.
Și, cum emoțiile sînt cam crude,
tatăl își roade borul pălăriei.
Noroc că fata în a cărei burtă
am stat pitit m-a smuls din gheara moașii
și-acum mă simt ca un tătar în iurtă
la sînul ei. Adorm. Îi cîntă pașii,
dar frică mi-e că n-o să se întoarcă
și nici nu știu cum să o strig pe nume.
De și-ar fi dat bătrînul foc la arcă,
n-aș mai fi fost silit să intru-n lume.