Președintele Nicușor a venit la putere dintr-un accident. A fost smuls din ațipeala postului de primar și făcut președinte de avarie. Chiar și așa, peste șase milioane de oameni l-au votat, așteptînd să primească în schimb ceea ce ar trebui să le dea un președinte: viziune, încredere, echilibru, speranță.
Și iată ce primesc: „Trăim mai prost decît anul trecut / Nu avem, în momentul ăsta, o adevărată politică economică“.
Așa vorbește președintele României de Ziua Națională, la București. Să-l auzim ce zice la Paris: „Sîntem pregătiți pentru dronele care vin din regiunea Odessa, dar aceasta a intrat mai spre vest, ceea ce era o noutate. Nu aveam prea multe mijloace de apărare terestre în acea zonă, iar avioanele zboară mult mai repede decît dronele, ceea ce face foarte dificilă doborîrea lor“.
Tot la Paris, el spune presei franceze că anularea alegerilor a fost un lucru bun, „fără îndoială“. Asta pentru că „serviciile de informații românești pot, desigur, să recunoască semnele unei ingerințe rusești, dar a o dovedi este mult mai dificil“.
Cît despre politicile economice, intenția lui e să le transfere companiilor private: „Vă încurajez să veniţi dumneavoastră cu politici gata scrise şi cu puncte de vedere gata făcute, gata să fie implementate, acolo unde în mod normal statul ar trebui să o facă“.
Oamenilor de afaceri le spune că „România nu are un plan de țară“, iar diplomaților că „România nu are în momentul acesta o strategie adevărată pentru românii din diaspora“.
Așadar, în viziunea președintelui Nicușor Dan, România e o țară prăbușită, fără o politică economică, fără vreun plan de țară, gata să predea atribuțiile statului unor privați, incapabilă să se apere. O țară săracă și coruptă care a anulat alegerile fără dovezi, lucru pe care el îl consideră bun. Acesta e discursul unui om proaspăt ales, votat pentru a călăuzi națiunea, pentru a-i ridica moralul, pentru a-i da încredere, speranță, energie, soluții.
La același nivel e și acțiunea politică: bîlbîială, amînare și contradicție pe plan intern, irelevanță pe plan extern. Dintr-o dată, te întrebi: ce pot să aducă bun cei patru ani și jumătate care au mai rămas din mandatul de cinci ani?
La șase luni de la alegere, șeful statului și al armatei nu pare conștient de fișa postului. Criza de securitate, criza bugetară, criza fiscală, criza socială nu reușesc să-i șteargă de pe buze acel zîmbet imatur, rupt parcă dintr-un prospect de medicamente. Nicușor se exprimă cu brațele, vorbele lui își fac loc printre pauze lungi, propozițiile încep uneori fără să ducă nicăieri. Președintele României își arată, de fiecare dată, incapacitatea de a depăși condiția medie. Sînt un om obișnuit, transmite el, și crede că ăsta e mesajul pe care îl așteaptă lumea, dar se înșeală. Lumea vrea să vadă un om pregătit, stăpîn pe el și pe situație, adecvat, capabil să înțeleagă înaintea altora și să explice, să aibă idei și soluții, să transmită siguranță și încredere. Un președinte care se poticnește, își clatină capul și dă din mîini înainte să spună o prostie nu e altceva decît un nou brînci în irelevanță dat României. Nivelul gîndirii naționale e pus la pămînt.
România e azi izolată activ de politica ei externă, care și-a mutat obediența, în mod pripit, de la SUA la Franța. Strategia de creștere economică e un vis îngropat sub straturi groase de nepricepere și șovăială. Strategia națională de apărare a țării e ea însăși un risc de securitate. Deficitul de gîndire de la Cotroceni îi include și pe consilieri, se răsfrînge și asupra executivului, se extinde în politica externă, se revarsă asupra societății.
Cineva trebuie să-i spună lui Nicușor că e președintele României. Că nu mai e nici oengist și nici măcar primarul Bucureștiului. Că nu mai poate înșela așteptările. Iar dacă nu poate, trebuie să ceară ajutor. Dacă nu știe, să cheme alături de el oameni care știu. În fine, dacă nu vrea, e pe cale să facă praf nu doar o primărie, ci un popor întreg.