Numai în basmele românești porcul devine prinț, un Făt-Frumos crescut cu dragoste capabilă să transforme șoriciul în piele fină.
În basmul zilelor noastre, delirul înlocuiește imaginarul. Prințul se dovedește a fi un godac nerușinat care guiță a mântuire, a neam și a ideal istoric.
Acum 140 de ani, românii donau un leu pentru Ateneu. Voiau instituții, voiau stat, voiau cultură. Acum donează 20 de euro pentru o vilă în Toscana. Vor un mesia, vor mântuire, vor pe oricine le-ar putea salva universul clădit pe realități paralele.
Apetitul nostru pentru basme nu a dispărut, dimpotrivă, le adorăm în continuare. Numai că nu le mai citim, le inventăm noi înșine și așteptăm apoi să ne bage cineva în poveste. Să avem și noi o cauză, să nu trecem degeaba prin viață.
Călin Georgescu e cel mai nou Făt-Frumos, crescut cu dragostea securității capabilă să transforme vinul în oțet. A fost reînviat din criptele național-legionarismului și adus digital în brațele analoge ale milioanelor de TikTokeri care acum îi duc lumânări la Arestul Central și îi strâng bani de vilă. Din strană, godacul guiță a mântuire, a neam și a ideal istoric. „Nu poate fi anchetat juridic un ideal istoric.” „Lumea e mică, Dumnezeu e mare.” „Sita cerne.” Fiecare frază sună a gândire profundă, dar nici una dintre aceste prostii pe ața gândului nu înseamnă nimic. Și exact asta le face de necontrazis: cu cât tâmpenia e mai mare, cu atât fascinația asupra pelerinilor crește.
Și nu poți să nu te întrebi de ce gurul nu practică ce predică. De ce nu-și cumpără vila în România, dacă tot iubește neamul. De ce idealul istoric are nevoie de casă de avocatură. Și de ce, în dosarul de la DIICOT, gurul nu mai guiță a mântuire, ci scrie mesaje de contabil: „Mă ocup.” „Revin.” „Executat.” Nici un Dumnezeu, nici o sită, nici o lumină a adevărului. Doar un om de afaceri pe nume Leu, de la care guru-ul spune că n-a luat niciun leu.
Pelerinii de la Arestul Central nu vor să știe nimic din astea. Ei strâng bani de cauțiune, deși legea nu eliberează pe nimeni pentru că i s-a plătit prejudiciul. Au calculat că, dacă dau câteva milioane de oameni câte zece euro, ajunge. Gurul e salvat cu bani pământeni pentru o cauză divină.
Evident, progresul lumii de astăzi a afectat și credulitatea. Pe vremuri, prostul știa că nu știe și din pătrățica lui nu deranja pe nimeni. Apoi a venit internetul și a scos și puținul filtru care mai rămăsese. Enormitățile s-au ridicat la pătrat, au intrat în capetele pătrate și au turtit pământul la loc.
Partea asta nu e de râs. Pensionara cu 20 de euro e păcălită de două ori: întâi de cei care au mințit-o la televizor, apoi de cel care îi cere bani în numele lui Dumnezeu. Prostul care știe că e prost cere un sfat. Prostul convins că e deștept cere un mesia. Și când se adună destui proști „deștepți”, primesc ce au cerut. Asta va fi democrația adevărată, dictatura celor treziți, adică anarhie cu steag tricolor.
Acum 140 de ani dădeam un leu pentru Ateneu. Azi dăm 20 de euro pentru derbedeu. Cursul de schimb al prostiei a crescut.