Acum vreo șapte ani, prin mica publicitate a unui ziar, am făcut, la preț de nimic, o achiziție de zile mari. Am intrat în posesia nu a unui Ferrari de epocă, ci a unei vidanje cu o încărcătură istorică deosebită, care a aparținut chiar Primăriei din orășelul Scornicești. Mașina cu pricina nu s-a întrecut cu surate de-ale ei pe patru roți, ci a avut parte de concurența neloială a marilor mîncători de căcat ai Epocii de Aur care au degustat fie cu lingurița de argint, fie cu polonicul. Fiind un obiect nemaicîntat în literatura universală, am profitat de prilej și i-am adus un omagiu tardiv:
Maşina comunalǎ
În burgul unde însǎşi speranţa-i cam albastrǎ,
cǎ de-un mileniu îngeri nu s-au mai arǎtat,
simţim cum pisiceşte ne intrǎ pe fereastrǎ
maşina mîncǎtoare de cǎcat.
Ea dibuie chiar maţul ce duce-n Evul Mediu,
amuşinînd miasme de Brueghel cel Bătrîn,
şi Dracul, care are aici un tainic sediu,
e îmbrîncit afarǎ de-o pompǎ cu furtun.
Vidanja, ca o crîşmǎ ce nu vrea să ne-nţarce,
ţinîndu-ne sub vraja alcoolului fetid,
cînd pleacǎ lasǎ-o dîrǎ drept semn că se va-ntoarce,
din dragoste de ţarǎ. De ţarǎ şi partid.
Superb & sublim!
Genial!
avem si poezie pentru masinutza asta :))
oricum genial…