Președintele Dan are la gât două pietre de moară: justiția și partizanatul PSD. De funcțiile prezidențiale, câte vor fi, îl ține Lucica Pahonțu, șeful SPP din 2005 și omul sistemului.
Așa s-a scufundat aseară președintele, pietrele îl trăgeau la fund, iar Pahonțu îl ținea strâns de unde trebuie, atât cât să nu se scufunde de tot, dar nici să nu mai poată înota.
Intenția onorabilă și înțeleaptă de a ține o conferință de presă, după 216 zile de tăcere și aproape șase luni de criză politică, s-a transformat într-un spectacol grotesc de autodemascare, ca pe vremea comuniștilor. Numai că atunci tovarășii se demascau la ordin, în timp ce domnul președinte Dan s-a demascat singur, fără să-și dea seama, două ore și jumătate în șir.
După ce a demonstrat corect că „it’s the economy, stupid”, cu datoria, dobânzile de 60 de miliarde și ratingul de țară pe muchie, și după ce a greșit strategic demolând AUR timp de 20 de minute, când putea atinge același efect în doar două, președintele s-a înecat în propriile minciuni. Despre numirea doamnei Chiriac a repetat că „nu sunt procurorii propuși de PSD”, deși propunerile i le trimisese chiar ministrul PSD al Justiției, iar CSM o respinsese aproape în unanimitate. Despre domnul Pahonțu: evaluarea promisă acum un an și jumătate n-a mai venit, în locul ei a venit un „sunt edificat”.
Ce s-a întâmplat cu Nicușor Dan? Oengistul care dădea primăria în judecată pentru fiecare clădire demolată ilegal, luptătorul antisistem, rebelul civic care a pus pe picioare un partid din nimic, a devenit curteanul sistemului. Mai rău, a devenit motanul lui. Toarce pe genunchii celor pe care altădată îi zgâria, mănâncă la aceeași masă din castronul pus de Pahonțu și se lasă mângâiat pe spinare de PSD. Ghearele le mai scoate doar la AUR, singurul șoarece pe care are voie să-l vâneze.
Conferința trebuia să fie resetarea lui politică. N-a resetat nimic, iar odată cu resetarea ratată s-au dus și șansele unui al doilea mandat. I-a mai rămas un singur argument: nu e AUR. Numai că opoziția față de AUR e un aparat de respirație artificială, nu un program de țară.
Avem un președinte defect moral și logic, care cârpește realitatea într-un mod jalnic și se face de râs. De parcă nu era de ajuns războiul de la graniță, România s-a pricopsit și cu cel mai slab președinte al ei, în cel mai important moment istoric.
Mă tem că Dan nu mai e de folos nici măcar sistemului care îl ține în viață. Și-a consumat valoarea de întrebuințare, iar sistemul probează deja costumul de paj pe următorul, căruia să-i dea ordine și în fața căruia să se închine românii.
Privim scena și vedem lideri de carton: unul și-a dezamăgit susținătorii, altul a dus economia în gard, ceilalți sunt ocupați de soții mai tinere și mai îmblănite. Avem nevoie de partide noi și de prezidențiabili noi, care să nu treacă mai întâi pe la croitorul de la SPP.
Iar finalul serii a fost pe măsura întregului spectacol. Un jurnalist care îl făcuse pe Facebook „netrebnic”, „gunoi” și „nemernic” i-a pus o întrebare despre doamna Chiriac. Era ocazia perfectă pentru a-l rușina pe ipochimen pentru lezmajestate. Președintele putea să-i spună, cu toată țara și cu toată breasla de față, că îi răspunde, deși e grosolan, vulgar și prost-crescut, pentru că un președinte răspunde la întrebări, nu la injurii. Îl făcea de rușine la nivel național și arăta și altora că jurnalismul înseamnă inteligență, vocabular și talent, nu grobianism. În loc de asta, domnul președinte s-a prăbușit fantastic: l-a interzis la Cotroceni pentru tot mandatul și s-a mai și plâns: „Colegii mei miloși au sărit peste ordinul meu”. O eroare fatală. Un jurnalist nu se interzice, oricât de prost-crescut ar fi și oricâte ifose profesionale și-ar da. E o chestiune de principiu, nu de orgoliu. Cu atât mai puțin o face oengistul care jura în campanie că nu va restricționa niciodată accesul vreunui jurnalist la informație. Avea la îndemână ironia și înțelepciunea, a ales cheia de la poartă, ca orice sepepist mărunt.
Acest președinte este, cu siguranță, pentru neliniștea noastră. Mai are puțin!