Strada e goală. Oamenii care au făcut republica să fumege au dispărut. Tinerii neînduplecați, care urmau să piară mai bine în ger decît să plece acasă – ia-i de unde nu-s.
Forțele civile au promis zeci de mii de oameni în stradă de 1 Decembrie, dar au strîns abia o sută. Piața s-a luat cu altele. E la cursuri, la mall, s-a ascuns pe Facebook și în ONG-uri. Furia apocaliptică de la începutul lui noiembrie pare că a inspirat cu nesaț demisia lui Ponta și s-a asfixiat cu ea.
De fapt, nu-i chiar așa. Tinerii au început să se organizeze. Au apărut idei politice, inițiative civice, cercuri de dezbatere, platforme, comunități, texte. Sînt încercări de a formula o ideologie, de a forma partide, de a înțelege dușmanul politic și a-i găsi otrava potrivită.
Aceste lucruri se petrec cu discreție și amatorism. Mișcarea ideilor fondatoare vădește o incultură politică pe care cererile străzii o anticipau. Dar e important că există.
În mare, tinerii au dificultăți să priceapă legitimitățile care decurg din mecanismele democratice, relativismul cerințelor de puritate etică, limitările constituționale de viteză și profunzime a oricărei schimbări radicale și importanța covîrșitoare, pe teren, a votului universal.
La o dezbatere a Inițiativei România, care dorește să fie „o platformă a oamenilor onești pentru alegerile locale din București”, unul din tinerii din prezidiu era fost consilier al Monicăi Macovei. Se discutau criterii de integritate, iar cineva din public a spus că, dacă se vrea răzuirea imoralității pînă la os, trebuie admis că Monica Macovei, apostolița sfintei etici, s-a ales europarlamentar pe banii furați de PDL.
Omul avea, în principiu, dreptate. În 2009, după cum reiese din stenogramele și manuscrisele dosarului Microsoft, coșul de campanie al regimului Băsescu era umplut cu banii mulși de alde Pinalti și Cocoș, prin instalația lui Gabriel Sandu, de la statul român.
Se nasc aici cîteva întrebări: băiatul ăla care a lucrat cu Macovei e atins și el de iradierea banilor murdari? Cei care au lucrat cu murdăriții sînt ei înșiși murdăriți? Cît de departe merge în trecut integritatea? Dacă ai fost, de exemplu, procuror la Mineriadă și apoi ești ministru de Justiție, faptele imorale se prescriu? Cum judecăm anchetele declanșate la comandă politică?
Sîntem siguri că sentința cutare n-a fost pronunțată la comandă politică, deși logica faptelor și desfășurarea evenimentelor spun altceva?
Cum procedăm atunci cînd nu cunoaștem mecanisme și doctrine, dar vrem să le schimbăm pe cele care există? Cinstea se datorează independenței sau distanței prea mari pînă la geanta cu bani? La urma urmei, poate nici Ioan Oltean n-a furat pînă cînd a avut ocazia să fure.
Cei care sînt necorupți rămîn așa pînă la moarte? Există cineva în viața publică neatins de politică? Se poate democrație fără partide? E mai bun un guvern cinstit și prost decît unul hoț și performant? Un partid de lichele și escroci care construiește autostrăzi, școli și spitale e mai rău decît un partid onest, care stă cu mîinile în sîn?
E bine ca acest gen de dubii să fie risipite atunci cînd noile forțe politice născute în stradă vor veni să se confrunte cu lumea practică și neiertătoare a electoratului român.