Vampirii poporului, mai bogați ca niciodată

Azi, Ciucă zice una. Mîine, Ciolacu zice alta. Liberalii și pesediștii duc „o luptă pentru pensiile românilor“. Cu cît să crească oare: cu 10%, cît zic unii? Cu 15%, cît zic ceilalți? Cu 6% la toată lumea și pînă la 15% să fie adăugate ajutoare în funcție de sărăcie? Zeci de variante, sute de declarații, mereu schimbate fiindcă cuiva nu i-a convenit ceva. Uneori, cînd să cadă Ciucă la înțelegere cu Ciolacu, cineva, ca la un semn, scoate fila cutare din PNRR și zice că nu trebuie depășit procentul din buget agreat pentru „anvelopa pensiilor“. Ba se mai amestecă și Iohannis: după părerea lui, creșterea ar trebui să fie de 15%.

Lumea crede că asistă la o bătălie politică între două partide care-și apără ideile umaniste și, cu ajutorul lor, trudesc pentru a alina sărăcia bătrînilor.

În realitate, ceea ce vedem e o continuă și nerușinată farsă. O ceartă regizată, care are un scop precis: scurgerea timpului. Căci în curînd se face anul de cînd, dacă se înțelegea coaliția pe procent, pensiile trebuiau plătite cu majorare. Dar pentru că disputa trucată s-a tot lungit, majorările nu s-au plătit și au rămas la buget. Guvernul a cîștigat diferența dintre pensiile nemajorate și pensiile majorate prin acest circ pus în scenă și tărăgănat, iată, un an. A încasat mărirea pe care n-a acordat-o prin tergiversare. Căci dacă vor fi majorări, ele vor intra în buzunare abia de la 1 ianuarie 2023.

Statul, Guvernul și partidele își fură, astfel, pensionarii, fac rost de bani ca la bîlci, unde doi derbedei pornesc o încăierare aranjată, adună spectatorii roată în jurul lor, iar complicii operează publicul la buzunare pe la spate.

Tot prin tărăgănare se comite furtul la facturile de energie. Discuția despre plafonare durează de un an și va ține, așa cum ne anunță liderii politici, pînă la sfîrșitul anului. Dacă vor exista tarife plafonate, ele vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023. Pînă atunci, populația României va sîngera în lupta cu sumele inventate, se va certa cu roboții de la ENEL și cu centralistele de la Distrigaz, sufocată de îngrozitoarea minciună a scumpirii energiei din cauza războiului. Pînă atunci, oamenii vor fi nevoiți să plătească facturi care au înmulțit cu trei, cu cinci, cu opt sau cu zece birul plătit statului. Statul încasează peste 80% din aceste scumpiri: o dată ca acționar al producătorilor și al transportatorilor de gaz și electricitate, apoi ca colector al TVA-ului și al impozitelor pe venitul și pe profitul industriei energetice.

Și că veni vorba de profituri: de cînd a început nebunia prețurilor la electricitate, gaz și carburanți, companiile din energie, în frunte cu OMV-Petrom, Romgaz și Hidroelectrica, raportează profituri istorice. Fără rușine, în timp ce oamenii de rînd se zvîrcolesc sub facturi, acești tunari își flutură festiv miliardele de la rubrica profit. E evident că aceste hiperîncasări vin din tarifele monstruoase impuse populației de monopolul tricefal stat-companii energetice- băieți deștepți. Cu cîtă nerușinare dau din umeri guvernanții României în fața acestui jaf la lumina zilei, cu atîta bucurie își savurează încasările la buget.

Nerușinarea e, de altfel, și specialitatea băncilor. Și ele au raportat profituri fără precedent pe durata exploziei la facturi, a scumpirilor, a inflației, a tărăgănării majorării pensiilor. Să ținem cont că aceste profituri „oficiale“ sînt raportate după ce optimizările și exportul de profit au fost deja făcute.

Băncile cu capital străin din România dau cele mai mici dobînzi la depozite și cer cele mai mari dobînzi la credite din întregul sistem solar. Ele trăiesc în simbioză cu statul pe care-l au client aproape unic și batjocoresc ideea de finanțare a economiei private, gonindu-și clienții mărunți cu dobînzi cămătărești și garanții feudale.

Să-l auzim pe acest subiect pe turnătorul Mugur Isărescu, nemuritorul guvernator al Băncii Naționale. „Nimeni nu a luat credit în România cu pistolul la tîmplă“, zice el, glumind la mormîntul economiei, scuipîndu-i în obraz pe toți cei care trudesc pînă la moarte ca să plătească dobînzi ucigașe în contul unui apartament în bloc vechi. „Nu avem soluții pentru toată lumea“, încheie agentul Manole, ca un aristocrat al noii Securități, sentința dată săracilor. Soluții sînt doar pentru băncile care jumulesc oamenii și micile companii, soluții sînt doar pentru complicii lui.

De cînd a început falsa criză energetică în România, populația acestei țări și companiile care lucrează la alb sînt sub atacul permanent al unui grup infracțional sindicalizat. În frunte cu statul român, companiile producătoare și distribuitoare de electricitate, gaz și carburanți, băieții deștepți din energie și băncile lovesc concertat cea mai vulnerabilă și contributivă pătură a societății și a economiei. Au văzut că se poate, că minciuna și tupeul țin, că oamenii cinstiți și săraci plătesc, că IMM-urile șchiopătează și n-au încotro. Au văzut că nimeni nu se poate opune, și au profitat. Au extorcat populația la scară națională, amenințînd-o cu suprimarea alimentării cu gaz și electricitate, și continuă s-o facă.

Românii se clatină sub atacul acestui roi flămînd și sărăcesc cu o viteză amețitoare. Și, fiindcă proletariatul a cam dispărut, e rîndul săracilor să adune probe, motive și curaj pentru revoluție.