Viorica și Infernul

Cehia, Polonia, Ungaria și Slovacia se străduiesc să conteze. Într-un document comun, desenează viitorul Europei. Vorbesc despre piață comună, sinergii, extindere, competențe naționale, digitalizare, inovație, legitimitate democratică și flexibilizare a migrației. Își afirmă greutatea politică, își pun la lucru diplomația, fac marketing regional. Economiile lor merg cu două trepte de viteză peste economia noastră, dar noi îl avem la Economie pe Dănuț Andrușcă. Politicile lor de educație alocă, din PIB, o dată și jumătate cît alocăm noi, dar noi îl avem la Educație pe Valentin Pamblică.

I-a scăpat Grupului de la Vișegrad formarea noului guvern de la București, evenimentul ne-a rămas doar nouă. Singuri la marginea noii Europe, nepomeniți în calculele continentale, ocoliți de strategiile statelor lucide, suficienți și țanțoși în alegerile pe care le facem, ne bucurăm azi de exclusivitatea de a ne citi viitorul în gramatica șchioapă a cabinetului Dăncilă și în biografia comică a noilor miniștri.

Dar nu e totul pierdut. Avem ceea ce se cheamă avantajul înapoierii. Creștem mai mult ca alții, fiindcă sîntem mai jos ca ei. Adoptăm tehnologii fiabile, gata verificate pe banii altora, fără să mai trecem, pas cu pas, prin evoluția inovatoare pe care statele avansate au fost nevoite s-o parcurgă. Putem cîștiga rapid simpatie, fiindcă nimeni nu se așteaptă de la noi la ceva bun. La modul serios, astea sînt puncte forte pe care foste state comuniste (Slovenia, Estonia, Cehia, Ungaria) le-au exploatat cu mare succes. Posibilitatea de a uimi asistența nu le e dată multora, iar noi, cu marele avantaj al neîncrederii totale, putem lăsa lumea cu gura căscată.

Să uităm, așadar, că doamna Viorica e din Videle, fiindcă și Ahile e din Insula Șerpilor. Guvernul Dăncilă ar putea rupe gura tîrgului dacă ar face exact ceea ce nu se așteaptă de la el.

Un tur al instituțiilor din Bruxelles, făcut din scurt, cu o agendă împrumutată de la Portugalia și Irlanda și cu poze circulabile, în care marii birocrați ai Uniunii o ciupesc pe Viorica de obraji în stilul etilic-deșucheat al lui Juncker, ar așeza România pe harta internațională de pe care dispăruse. În același timp, o delegație de secretari de stat de la Finanțe și Economie zboară la Tokyo, pe urmele premierului nipon, cu două valize. Într-una se află o ofertă fiscală de nerefuzat pentru investitorii japonezi care au venit la București și n-au avut cu cine schimba o vorbă. În cealaltă, degetul cel mic și urechea însîngerată ale fostului premier Tudose, care a înțeles să-și ceară scuze după tipicul onoarei japoneze.

O altă delegație, înarmată cu lista investitorilor-mamut refuzați de guvernele României din ultimii zece ani, pornește într-un turneu de recuperare. Toate marile corporații care n-au acceptat să-i îmbogățească pe miniștrii români sînt vizitate și reinvitate la București. Li se oferă pauză fiscală, teren gratuit, garanții de autostradă.

Așa cum grupul de la Vișegrad a unit interesele a patru țări, România poate pune la cale, cu Bulgaria și Grecia, Liga Balcanică, sau Alianța Celor Două Mări. Un concept turistic comun, cu litoralul româno-bulgar unificat, cu autostrăzi care ajung la Marea Egee și poduri peste Dunăre finanțate prin proiecte comune, cu o politică portuară comună la Marea Neagră, cu scopul de a contracara, prin Drumul Mătăsii, primatul porturilor de la Marea Nordului, ar fi doar începutul. Problema noastră și a bulgarilor nu e atît că sîntem proști, ci că nu sîntem, în schimb, harnici. Dacă ne însumăm incapacitățile cu destulă inteligență putem elibera o energie nebănuită. Putem uimi multă lume.

Cabinetul Dăncilă poate cere Academiei Române, universităților, grupurilor de reflecție sau companiilor private să proiecteze rapid urgențele și planurile de lungă durată care pot repara România. Producția de idei e singura recoltă românească ce poate bate recordul lui Daea la floarea-soarelui și porumb. Dacă PSD va avea inspirația să reziste obișnuinței de a fi prost, există o speranță. Dacă nu, mai vedem în iulie, la guvernul următor.