Völkerwanderung

România lucrului bine făcut ar fi azi porecla unui primar din Sibiu dacă Diavolul n-ar fi strecurat într-o ureche de pesedist ideea acelui formular pentru diaspora. Omul ăla trebuie găsit, urcat pe un cal, presărat cu ciment și lăsat în ploaie. PSD ar avea astfel propria statuie a prostiei, un monument care se cere instalat în fața sediului din Kiseleff, pentru aducere aminte.

Victor Ponta a simțit mîndria de a fi 45% român pe propria-i piele. A fost măturat de votul masiv și furios al unei generații tratate cu dispreț. Noul președinte al României e Klaus Iohannis, un om de care se leagă multe speranțe, dacă te gândești că nu bea și nu înjură, are păr în cap și n-a fost colaborator al Securității. E tot minoritar, dar nu provine din încrucișarea unor strămoși tătari cu Agenția Navrom din Anvers, ci din căsătoria catedrei de fizică a liceului Brukental cu tăcerea.

Alegerile n-au fost cîștigate de Iohannis, ci pierdute de Ponta. Dacă a nimeri în calea valului norocos e un merit, atunci e meritul lui Iohannis că a știut să existe. Cei șase milioane de români care au ales un neamț au dat sens decalajului dintre prezidențiale și parlamentare. Acum lucrurile par aranjate după regula echilibrului de putere: guvernul la unii, președinția la alții. Așa se face că președintele Iohannis are premierul contra căruia a luptat.

Chiar dacă s-a terminat campania, fumul de muschetă nu s-a risipit. Dinspre staff-uri se mai aud împușcături răzlețe. Oastea PSD a depus armele și s-a retras la adăpostul Guvernului. Trupele ACL încă patrulează pe străzi. Mark Zuckerberg își oferă serviciile. Va fi pace, va fi război?

Raportul de putere e în favoarea coaliției de la guvernare. Legile, bugetul și cele mai multe intituții sînt sub controlul ei. Ponta are de partea lui experiența și pîrghiile executive, în timp ce Iohannis va avea doar un palat, patru servicii și o mie de întrebări.

Blaga nu e pregătit să ia guvernarea și nici să elaboreze majoritatea trebuincioasă. Hoitarii din ACL se rotesc pe deasupra coaliției lui Ponta, dar trădarea e încă în stare de șoc și tremură ghemuită la pieptul lui Oprea. Nimic nu e sigur cu un președinte aproape mut care, imediat după victorie, a dat fuga să se reculeagă la Sibiu.

În mod paradoxal, pentru PSD această labă peste bot a fost folositoare. A fost ca o radiografie făcută la timp. Dacă ar fi ieșit Ponta președinte, boala ar fi evoluat neștiută, partidul ar fi băltit în aceeași suficiență care i-a făcut pe tineri să-l urască. Un regim monolitic și inevitabil arogant, care controlează integral statul și societatea, ar fi împins lumea spre explozie. Puterea s-ar fi putut prăbuși într-un an sub presiunea străzii, cu zgomot. PSD ar fi dispărut din peisaj așa cum au făcut-o bourii, dropiile, vulturii bărboși și marmotele de stepă.

Pentru noul PNL, victoria lui Iohannis e o pauză de respirație nesperată. E platforma pe care poate aștepta, în triumf, un moment prielnic pentru culesul traseiștilor. Dacă va fi sau nu o nouă majoritate de dreapta în Parlament aproape că nu mai contează. PNL și PDL își pot umfla importanța politică fără să pară broscoiul care vrea să ajungă bou, din fabula lui La Fontaine.

Pe Traian Băsescu, însă, victoria lui Iohannis îl face marginal. Dreapta urmează să se adune în jurul altui băutor de elită, care a știut să se plaseze mai aproape de neamț.

Victoria lui Iohannis e efectul deplasărilor de populație spre vest. Pentru noi, ca popor, nu e vreo noutate. Sîntem, în fond, o sinteză a popoarelor migratoare căzute pe gînduri în fața femeilor dace. Sau, cum ar zice gotul Iohannis, trăim încă în völkerwanderung.