Vremea săracilor și vremea bogaților

Cele șapte vaci slabe din visul lui Faraon s-au apucat, iar, să le înfulece pe cele șapte vaci grase. Cei șapte ani grei au început de un an și ceva, pustiind casele celor cinci milioane de români care trăiesc sub pragul sărăciei. Oamenii nu au bani fiindcă banii se duc în buzunarele bogaților. Se transferă fizic, prin legea conservării bogăției, care spune că tot ceea ce are bogatul vine integral de la sărac, fără pierderi. Criza sanitară, criza de securitate, criza energiei și criza economică au grăbit acest transfer. Îmbogățiții României sînt azi mai bogați, sărăciții mai săraci.

Dar cine sînt îmbogățiții României? În ordine alfabetică, vin întîi băncile, care au raportat profituri record în pandemie și le-au depășit în criza post-pandemică. Apoi vin companiile petroliere românești și străine, care au scumpit marfa cînd s-au scumpit hidrocarburile și au păstrat-o scumpă cînd petrolul a dat înapoi. Urmează intermediarii din energie, în cea mai mare parte clienți politici și acoperiți ai serviciilor secrete. Jefuitorii de oportunitate și-au luat și ei tainul: asiguratorii și cămătarii legalizați de Parlament, IFN-urile. Statul vine la litera „s“, dar e, de fapt, în fruntea tuturor, fiindcă el a încasat cel mai mult din prețurile nebune la energie și carburanți.

În perioada asta, statul răspunde la numele de Ciucă și Iohannis. Ghinionul și prostia au făcut ca acest botez să dăinuie, iar cele două brațe executive ale statului, adică Guvernul și Președinția, să conspire în tandem. Deși țin partea bogaților și deși ei înșiși s-au îmbogățit, într-un fel sau altul, de pe urma nefericirii generale, Ciucă și Iohannis par să facă parte din grupul celor săraci cu duhul. Nu li s-au detectat nici unuia, pînă acum, aptitudini politice, idei, viziuni, perspective, simptome de etică sau umanism. Oamenii ăștia nu radiază nici o cuantă de calitate. Contorul Geiger n-ar scoate, în apropierea lor, nici un piuit. Nu se poate vorbi de valoare individuală, responsabilitate, capacitate de a vorbi liber sau, de multe ori, capacitate de a vorbi. Rupți de realitate și trăind sub limita minimă de competență, dînd din cap ca măgarii opriți în drum, fără să priceapă și să vrea nimic, aceste două nume ale îmbogățitului stat român au permis valului de sărăcie să lovească fatal la rădăcina vieții zilnice. Românii au sărăcit mai brusc și mai adînc ca niciodată în ultimii 30 de ani, iar una din cauzele principale a fost prezența la butoane a două momîi necalificate, care mai au, pe deasupra, și planuri de a rămîne acolo pe mai departe.

Cum au ajuns acești oameni în vîrf, se știe: prin amestecul ilegal al serviciilor secrete în partide, în societate și în Constituție. Ce nu se știe e dacă poate fi barat, prin rațiune, accesul persoanelor incompetente în acele poziții de conducere din care pot pune în pericol oamenii, societatea, economia, statul, națiunea.

Democrația, e clar, se împiedică în drepturi, libertăți, egalități și în frica de tiranie. Ea nu poate fi limitată decît dacă serviciile secrete își propun s-o limiteze. Nu poți împiedica un prost să ajungă președinte cîtă vreme Serviciile fac din el singura opțiune. Dar poți împiedica un nebun? Poți opri să candideze un om care suferă de afecțiuni psihice pe care știința medicală le poate certifica? Constituția are la un moment dat o tresărire și zice, la articolul 99, că „incapacitatea temporară de a-și exercita atribuțiile“ îl poate lăsa pe președinte fără serviciu. Ceea ce, citit de-a-ndoaselea, ar însemna că, dacă ar fi în discuție o incapacitate, omul n-ar putea fi președinte.

Constituția, e clar, ar trebui să protejeze mai mult poporul de cei care-i pot face rău prin lipsa facultăților corespunzătoare. Dacă și-a plagiat omul doctoratul și masteratul, dacă a făcut o facultate neacreditată, dacă a furat și a mințit, dacă a turnat la Securitate, dacă e recrutat de Servicii sau pur și simplu prost n-ai cum să-l împiedici. Dar dacă dă semne de țicneală și dacă psihiatria spune că sînt probleme, ar trebui să fie ținut la distanță de pozițiile de mare putere în stat.

E destul să privești anumite discursuri fără prompter ale oamenilor ajunși în fruntea țării, să iei aminte la accentele bizare, la incoerența generală, la lipsa empatiei, la lungile pauze dintre rarele cuvinte, și vei simți nevoia să modifici Constituția. Căci vocile moarte nu pot învia economia, după cum mințile puține nu pot înmulți banii săracilor.

România a ajuns la cheremul unor ventriloci de divizie județeană, puși în geam pe durata recoltei, cînd săracii sînt buzunăriți de bănci, de corporații, de stat și de clienții politici. Iar cînd democrația și popa nu mai ajută, trebuie chemat doctorul.