A apărut într-o rochie albastru-bacalaureat, cusută de un creator decadent şi purtată cu şovăiala unei şcolăriţe perverse. Ca şi la gala lui Bute, unde huiduielile exprimau nu atît ura politică, cît apropoul soldăţesc, şi la conferinţa de presă de a doua zi reproşul jurnaliştilor era presărat cu testosteron. Aşa a fost, de fapt, întotdeauna.
Elena, femeia blondă, bună şi obraznică a partidului, a provocat nu atît mogulii, cît masculii. Look-ul sfios, combinat cu insinuarea, e reţeta milenară a femelei care aţîţă, disperă şi, în final, domină. Ca să fie mai mult decît o gagică, Elena Udrea a învăţat să amestece foşnetul fustei cu tupeul. Formula ţine. Ţine la tăvăleala zilnică, la acuzaţii de corupţie, la dezvăluiri şi stenograme, la declaraţii false de avere, la credite puse cu mîna şi, după cum se vede, la cea mai rapidă ascensiune politică de la Elena Băsescu încoace. Mai mult, formula rezistă cam la toate prostiile pe care le spune, dintre care azi reţinem două. Despre „Meciul dintre Lucian Bute şi Jean-Paul Mendy a fost urmărit de 4,5 milioane de telespectatori români, cea mai mare audienţă avută în ultimii 20 de ani de o competiţie sportivă transmisă în România“ tot ce poate fi spus e că rujul a fost bine ales, iar rochia aia albastră îi avantaja sînii. În schimb, despre „S-au cheltuit 1,9 milioane de euro plus TVA, bani proveniţi din fonduri europene şi care nu puteau fi folosiţi în alt scop“ se pot face şi alte comentarii. Cînd era o fată de duzină, de pildă, cînd era corigentă la franceză şi filozofie, cînd Lucreţia Borgia de Buzău era doar un proiect rural, puteai s-o întîlneşti într-un bar de provincie. Ţi-ar fi fost uşor ţie, cameraman la Antena 3, să zicem, să-i plăteşti cafeaua şi s-o faci să viseze la o întîlnire cu presa. Acum e invers, visul s-a mutat. Şi atunci, de ce să-i vînezi inutil inepţiile cînd tu visezi, de fapt, să-i pui mîna pe cur?