EMILIAN GALAICU-PĂUN: „E o mare diferenţă, să mergi la vot doar ca să zici NU şi să faci sute de kilometri ca să spui DA“

Spre deosebire de analiștii politici, care se străduiesc să pară obiectivi, poetul Emilian Galaicu-Păun e cît se poate de pătrunzător în analizele lui politice, dar nu face pe obiectivul. Reacționează cinstit, ca omul cinstit de pe stradă, cu avantajul că are și vorbele la el.

Cristian Teodorescu: Înainte de primul tur te așteptai sau doar sperai să cîștige Maia Sandu?

Emilian Galaicu-Păun: Într-un fel, mă aşteptam, chiar dacă timid – prea multă nemulţumire se acumulase în societate; buboiul era răscopt, iar aroganţa, ca să nu zic bădărănia de cea mai joasă speţă cu care preş. Dodon şi-a tratat cetăţenii, y compris propriul electorat (în plină pandemie, şi-a scos susţinătorii de strînsură la un miting improvizat chiar vineri, 13, cu două zile înainte de turul doi, asta în ciuda creşterii exponenţiale a numărului de infestaţi cu COVID-19), şi cu atît mai abitir oponenţii, trebuia taxată. Să fie limpede, Igor Dodon NU a construit niciodată nimic: şi-a început cariera în Partidul Comuniştilor, sub Voronin; într-un moment de cotitură, cînd Moldova era guvernată de AIE, şi-a dat „votul de aur“ pentru alegerea lui Nicolae Timofti, după care i s-a pus în braţe Partidul Socialiştilor, iar în 2016 a fost ales preşedinte cu ajutorul PDM-ului lui Vlad Plahotniuc. Din contra, Maia Sandu şi-a construit o carieră exemplară, încă înainte de a fi intrat în politică (studii & job în SUA), dînd dovadă de caracter & competenţă. Cred că au votat-o cu capul toţi cei pe care-i doare inima pentru Moldova!

C.T.: Pe-aici unii spun că l-ar fi lăsat Moscova din brațe pe Igor Dodon fiindcă rușii nu i-au dat cele optzeci de milioane promise înainte de campanie.

E.G.-P.: Mă întreb cît de tare l-au purtat în braţe, mai ales în ultimul an, cînd nu era primit la Kremlin nici măcar de şeful administraţiei Federaţiei Ruse, ci de secretari & subsecretari de stat. Există un fel de servilism care-i îngreţoşează pînă şi pe stăpîni, iar Igor Dodon – care se semna cu numele de cod „Kremlinovici“ – s-a umilit ca nimeni altul, ajungînd să-şi coordoneze pînă şi luările de cuvînt pe scena internaţională cu stăpînii de la Moscova. Cu sau fără cele 80 milioane ruseşti, cred că preş. Dodon era perdant din start.

C.T.: Cît au cîntărit voturile din diaspora pentru victoria Maiei Sandu?

E.G.-P.: Enorm în turul întîi, înclinînd balanţa de partea doamnei Maia Sandu şi motivîndu-i pe moldovenii rămaşi acasă să iasă masiv la vot, în turul doi. Ceea ce s-a şi întîmplat – de data aceasta, candidata PAS a cîştigat şi în ţară, şi în diaspora, fapt uluitor după ce că toate resursele administrative ale statului au lucrat pentru „candidatul independent susţinut de socialişti“, fiind mobilizaţi şi alegătorii transnistreni (aduşi în mod organizat la vot şi plătiţi – spre deosebire de cei din diaspora, mulţi parcurgînd sute de kilometri doar că să-şi dea votul pentru schimbarea la faţă a RM) & găgăuzi, şi unii, şi alţii „separatişti declaraţi“. Altminteri, staful electoral al Maiei Sandu a semnalat numeroase nereguli, noroc că prezenţa la vot a fost peste puterea de falsificare a lui I.D.

C.T.: La noi nu există nici un parlamentar care să fi studiat la Harvard, ca noua voastră președintă. (Avem însă destui politicieni care și-au falsificat CV-urile la secțiunea studii.) A contat asta pentru alegătorii din Basarabia?

E.G.-P.: Memorabilă în acest sens formula deputatului PAS Dumitru Alaiba: „Maia Sandu a făcut Harvardul, şi nu se laudă cu aceasta. Igor Dodon nu a făcut Harvardul şi se laudă cu asta“.  O fi contat pentru cei care preţuiesc oamenii cu carte, nu puţini, dar în mare măsură e apreciată persoana onestă & integră Maia Sandu, un lider firesc – primul, dacă mă gândesc bine, de la proclamarea independenţei RM, în 1991 – care şi-a pus osul la treabă, mai întîi ca ministru al Învăţămîntului, apoi ca om politic responsabil, construind un partid proeuropean, PAS, cu care a intrat în Parlament în 2019, iar apoi asumîndu-şi şi rolul de premier, într-o „coaliţie“ împotriva firii – gest sinucigaş, în opinia unora, dar singurul posibil la acea oră spre a-l alunga pe sinistrul Vlad Plahotniuc şi a scoate ţara din captivitate.

C.T.: Apropo, ce a contat mai mult pentru votanții Maiei Sandu?

E.G.-P.: Nu risc să răspund în locul celorlalţi; ştiu însă că mulţi, foarte mulţi au votat de data asta PENTRU (Maia Sandu), şi nu ÎMPOTRIVA (lui Dodon & sistemul pe care-l reprezintă). E o mare diferenţă, să mergi la vot doar ca să zici NU şi să faci sute de kilometri ca să spui DA – ceea ce explică mobilizarea exemplară, Maia Sandu fiind aleasă cu cel mai mare număr de voturi în cei cca 30 de ani de statalitate. A mai contat, cred, că oricîte falsuri, unele deosebit de grosolane, s-au lansat împotriva domniei-sale, oponenţii n-au găsit nimic compromiţător, nici în viaţa ei, nici în activitatea profesională: nu tu pungi cu bani negri, nu tu nume de cod cu rezonanţe străine, nu tu legături primejdioase, nimic, absolut nimic!

C.T.: Ea chiar se poate plînge de greaua moștenire. Crezi că-i va face față?

E.G.-P.: Din cîte o ştiu – şi o ştiu, am stat în mai multe rînduri de vorbă, inclusiv despre ce citeşte fiecare din noi –, Maia Sandu nu are să se plîngă, a ştiut foarte bine ce-o aşteaptă şi s-a pregătit în eventualitatea unei asumări a răspunderii (a şi făcut-o, ca premier, în 2019, doar că atunci a fost numită, nu aleasă). De data asta, are de partea ei enormul sprijin popular, mai mult decît tot Guvernul (nu Ion Chicu, ci Dodon) & Parlamentul (plin de traseişti) luaţi împreună, iar această ascendenţă morală sper să fie fructificată în lunile care vin. Nu zic că va fi uşor, RM fiind şi în prag de iarnă, şi în plină pandemie (gestionată foarte prost, cu peste 2.000 de cazuri mortale), şi pe jumătate pustiită…

C.T.: Cum de s-au lăsat convinși alegătorii de la țară că lumina nu mai vine de la Răsărit?

E.G.-P.: Un locuitor al nu mai ţin minte cărui sat a plasat recent pe Facebook o hartă a localităţii sale, cu drapelele statelor în care au plecat fiii şi fiicele ţăranilor rămaşi la vatră – ei bine, este o hartă a Europei, cu vreo două duzini de steaguri! Cam aşa stau lucrurile în mai toate zonele din RM, mai puţin în Găgăuzia, total rusificată, şi în raioanele de nord ale Moldovei, care votează „roşu“ de fiecare dată (nu pun la socoteală şi Transnistria, căci nu s-a putut face campanie electorală pe teritoriul controlat de separatişti; atît că administraţia de la Tiraspol i-a dat o mînă de ajutor lui Dodon, după ce că acesta îl primise pe aşa-zisul preşedinte transnistrean cu onoruri de stat). Am cunoscut suficienţi ţărani care nu ştiu să citească cu grafie românească, dar care cunosc o duzină de capitale europene, de unde le vine „mălaiul“ cîştigat – la început, la negru, iar de ceva timp, şi absolut legal – de progeniturile lor, şcolite în România şi Occident. (Să nu uităm că şi Maia Sandu a lucrat ceva timp în străinătate, în calitate de consilier al directorului executiv la Banca Mondială, în Washington DC, SUA, după ce obţinuse titlul de Master în administraţie publică la Harvard Kennedy School of Government.) Cît despre „lumina de la Răsărit“, se pare că a cam pălit în ultimii ani, de cînd cu scăderea preţului petrolului…

C.T.: Cum crezi că ar trebui rezolvată problema Transnistriei, acest cui rusesc al lui Pepelea în Republica Moldova, care e aproape stat în stat?

E.G.-P.: Prin redobîndirea stimei de sine a statului RM, dar şi a fiecărui cetăţean al acestuia. Nici o manipulare nu ţine la nesfîrşit – oricît li s-ar spune bieţilor oameni din stînga Nistrului că trăiesc într-o „mică Elveţie“, tot adevărul se va impune în cele din urmă. Şi, odată cu aceasta, prin „internaţionalizarea“ problemei – Moldova optînd categoric pentru cursul proeuropean, nu cred că UE îşi poate permite să aibă un focar nestins la graniţa sa de Est.

C.T.: Votanții lui Dodon cum au primit înfrîngerea lui?

E.G.-P.: Ţara în care ne-am trezit – şi votanţii Maiei Sandu, şi votanţii lui Igor Dodon – nu mai este aceeaşi, chiar dacă instituţiile statale încă sînt în mîinile vechii administraţii. Am ieşit luni dimineaţă în oraş, am văzut oameni calmi, mult mai luminoşi la faţă. Asta nu înseamnă că noul preşedinte nu va fi sabotat – nu atît de votanţii lui Dodon, cît de socialiştii acestuia, dar şi de ŞOR-işti şi alţi perdanţi. Oamenii însă au numai de cîştigat odată cu această schimbare „la vîrf“ în RM, la fel cum şi învestirea Guvernului Maia Sandu în vara lui 2019 aducea un plus de speranţă…

C.T.: De obicei, în politică, după o minune urmează vești proaste. E cazul?

E.G.-P.: În ultimii ani, Moldova a avut parte de atîtea veşti proaste, încît era timpul pentru o minune. Care nu s-a întîmplat de la sine, ci a fost muncită. Căci – nu-i aşa? – altfel gestionezi o situaţie cînd ai pus osul la treabă şi nu ţi-a căzut victoria din pod. Personal, cunosc mai multă lume din echipa Maiei Sandu, sînt tineri şcoliţi şi de caracter – a venit vremea oamenilor buni!

C.T.: Ce așteptați de la Maia Sandu?

E.G.-P.: Nici un preşedinte nu s-a bucurat de o încredere atît de mare a cetăţenilor, tocmai de aceea primii paşi vor fi cruciali pentru a reinvesti acest enorm capital de simpatie în fapte, fapte şi iar fapte – îngăduie-mi-se să închei cu postarea înţeleptului Mihai Şora din 16 noiembrie curent: „După euforia victoriei, urmează adevăratele încercări: orice politician responsabil știe că abia odată ales într-o funcție publică își va da cu adevărat măsura, va avea de suportat adversități, neînțelegeri, piedici serioase ori frîne instituționale. Se mai blochează, uneori, și lanțul unei biciclete, darămite sisteme administrative, mecanisme cu atîtea roți, rotițe, sfori și scripeți – și, mai ales, cu atîția oameni plini de ei și de metehne, oameni care, cel mai adesea, nu pot fi schimbați“. Magister dixit!