În timp ce umbla noaptea pe lângă plopii fără soț, Eminescu e legitimat de o patrulă de poliție, care observă că poetul n-are declarație pe propria răspundere. Eminescu le arată legitimația de ziarist la Timpul, dar polițiștii sunt greu de convins.
– Și ce făceați la ora asta pe stradă?
– Pregăteam o investigație.
– Despre ce?
– Despre plopii fără soț. E un material care o să se lase demisii în Guvern și la Primăria Capitalei. Știți, Ministerul Dezvoltării a accesat niște fonduri europene ca să plantăm prin București plopi cu soț, dar la o simplă numărătoare se poate vedea că ei sunt, de fapt, fără soț.
– Adică a dispărut un plop? întrebă nedumerit unul dintre polițiști.
– Sau a apărut unul în plus. Oricum ar fi, e clar că Guvernul are probleme. Se va lăsa și cu arestări.
– Aici sunt de acord, spuse celălalt milițian, apucându-l ferm pe Eminescu de gulerul paltonului pentru a-l arunca la pământ, cât era el de mustăcios și de genial.
– Hei, stați! Ce-am făcut?
– Ne iei la mișto, deșteptule? Vezi că te faci vinovat de ultraj. Cum adică plopi fără soț? Plopii nici n-au cum să aibă soț, că doar nu s-au legalizat căsătoriile între plopi. Luați-l!
Ion Creangă e foarte ofticat că nu mai poate să-și cumpere merdenele de la metrou, de la Unirii, din cauză că spațiile comerciale din subteran au fost desființate. Se duce să protesteze la Ministerul Transporturilor, unde un echipaj de jandarmi îl ia drept antibotnițar, îl legitimează și-l duce la secție. La secție, Creangă îl găsește și pe Eminescu, care tocmai îi explica unui comisar niște noțiuni elementare de aritmetică.
– Stai puțin, că n-are cum! spune comisarul. Deci 4 e cu soț? Ce soț are 4? Când s-a măritat? E legal pentru o cifră să se mărite? Și nu cred că 4 e par. Am văzut mulți pari în viața mea și nu arată deloc ca cifra 4.
Creangă începe să râdă cu poftă.
– Grasule, tu de ce râzi? îl întrebă ofticat comisarul.
– A, nimic. Mi-am amintit o glumă, încercă povestitorul să iasă din încurcătură, ca să nu-l supere pe comisar zicându-i în față că râde de el.
– O glumă?
– O snoavă, mai mult.
– Ce fel de snoavă? Vreau s-o aud și eu, dacă e așa de hazlie.
– Nu, n-are rost.
– Ba da, are. Vreau s-o aud.
– Chiar n-are rost, crede-mă.
– Cum așa?
– N-ai înțelege-o. Ești prea prost, dacă nici măcar nu-ți dai seama în ce sens 4 e o cifră pară cu soț.
A doua zi, Creangă și Eminescu se treziră pe un câmp de lângă București, cu corpul plin de vânătăi.
– Nu credeam să-nvăț a muri vreodată, spuse Eminescu.
