1) Eminescu merge să vadă finala de la Euro 2020 la o terasă din Centrul Vechi, îmbrăcat cu un tricou al Angliei. La masa vecină, fani ai Italiei. Deși ai fi putut crede că-s italieni veniți în vacanță sau cu treabă în România, de fapt erau niște băieți din Dorohoi care lucrau pe șantier la Milano. După ce intră-n vorbă cu ei, Eminescu le spune suporterilor că și el e din nordul Moldovei, dar dânșii se uită la el cu dispreț, ca la un trădător.
– Dacă erai din Moldova, așa cum spui că ești, acum țineai cu Italia, nu cu englezii.
– Dar cine-a zis că țin cu englezii?
– Văd că ai tricou cu Michael Owen.
– Aaa, ăsta? E de la Titu Maiorescu. Mi l-a adus odată când s-a întors din vacanță. Eu nici nu-s microbist. Am pus tricoul ăsta pe mine pentru că nu mai aveam haine curate. Practic, trebuia să aleg între tricoul ăsta și un palton de poet junimist. Am luat tricoul pentru că-i mai răcoros.
– A, deci nu ții cu Anglia.
– Ba da, țin.
– Stai așa, că noi nu mai pricepem nimic.
– Ce voiam să zic e că nu m-am îmbrăcat cu tricoul ăsta pentru că țin cu Anglia, ci pentru că nu aveam ce altceva să pun pe mine. Eu aș fi preferat să port tricoul Italiei, pentru că știu că-i plin de moldoveni pe-aici și nu vreau să iasă scandal.
2) Ion Creangă se laudă în fața lui Caragiale că, dintre toți scriitorii români, el are personajele care ar câștiga cele mai multe medalii la Olimpiada de la Tokyo.
– Numai cu Păsări-Lăți-Lungilă rad toate medaliile de la săritura cu prăjina. Plus că poate să joace și baschet, la înălțimea lui.
– Ioane, dar tu știi că personajele tale nu sunt reale, nu? Nici măcar realiste nu sunt. Sunt doar născociri ale minții tale de țăran alcoolic.
– Ce vorbești?
– Poveștile tale sunt pline de personaje inventate. Și nu doar poveștile tale. Toate poveștile pentru copii de pe lume. Pur și simplu, așa funcționează ficțiunea.
Chiar atunci intră pe ușă un tip supraponderal, care purta la gât un ștergar pătat cu sosuri. Ștergarul îi flutura în vânt, dând impresia că e un fel de supererou cu capa pusă invers.
– Ce s-a întâmplat, Fomilă? îl întreabă Creangă.
– Păi, ce să se-ntâmple? Ăștia de la shaormerie încearcă să mă jecmănească. Eu le-am cerut shaorma cu de toate și, ce să vezi, există genuri întregi de mamifere a căror carne nu se regăsește aici.
Lui Caragiale îi pică atunci monoclul, lucru cu atât mai ciudat cu cât nici măcar nu purta așa ceva.
3) Eminescu se plânge la Creangă că de-o săptămână n-are apă caldă și că nu mai suportă viața asta de la bloc, din Titan.
– Dar, bădie Mihai, crezi că la noi în Humulești curgea apă caldă? Nu. Curgea doar Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul. Apa aia era foarte rece și noi tot ne scăldam în ea. Eu zic să faci cu încredere și-un duș rece, dar să fii atent la un singur lucru.
– La care?
– Să nu care cumva să vină mămuca și să-ți fure hainele. Altfel va trebui să te-ntorci acasă numai prin grădinile vecinilor, pentru ca nu cumva să te zărească cineva pe drum dezbrăcat.
– Stai, dar eu fac duș chiar acasă la mine.
– Bun, atunci nu mai ai nici o problemă. Doar să fii atent să nu se oprească și apa rece în timp ce ești plin de clăbuci.
