1) Eminescu și Veronica Micle tocmai s-au întors cu avionul de la Milano. Poetul merge acasă la Creangă și-i spune ce are pe suflet:
– Bădie Ion, Veronica a aplaudat la aterizare.
– Și?
– Ți se pare normal? De ce să aplauzi doar pentru că a aterizat avionul? E datoria pilotului să te aducă în siguranță la sol. Ce-ar fi să mă aplaude și pe mine lumea pentru că merg în fiecare zi la redacția ziarului Timpul, ca să-i combat pe liberali? Poate că eu aș merita mai multe aplauze, pentru că am un salariu infinit mai mic și nici măcar pe ăla nu-l primesc la timp.
– Serios? Asta te macină pe tine? Că a aplaudat Veronica Micle când a aterizat avionul?
– Da.
– Asta e tot?
– Sincer să fiu, mi s-a părut că nu a aplaudat oricum. A aplaudat exact ca atunci când am fost cu ea la teatru la O scrisoare pierdută. Oare are vreo treabă cu pilotul?
2) Inspirat de Seinfeld, Eminescu decide să scrie și el o poezie despre nimic.
– Cum adică despre nimic? se miră Creangă.
– Adică nu e despre natură sau despre trecutul glorios al neamului. O să fie pur și simplu o poezie despre niște prieteni care se-ntâlnesc într-o bojdeucă și discută tot felul de nimicuri.
– Și crezi că citește lumea așa ceva?
– Da. Pentru că e în programa pentru Bac.
– Nu e încă.
În cele din urmă, Eminescu scrie o poezie despre nimic, dar în sens filosofic, adică despre cum totul pe lume este pieritor și-o să se transforme până la urmă în nimic. Nimeni nu citește poezia lui, deși e în programa școlară. Câțiva elevi îl amenință pe Internet că-i rup picioarele dacă pică Bac-ul din cauza lui.
3) Caragiale îl sună pe Dorian Popa și-l roagă frumos să nu mai spună mereu hâtz jonule, pentru că n-are nici un sens.
– Și ce dacă? Mie așa-mi place să zic.
– Dar de ce, monșer?
– Îmi place, pur și simplu. Ce explicație vrei?
– Monșer, totul pe lumea asta are o explicație. Vreau să înțeleg de ce zici tu mereu hâtz jonule. E vorba de o boală? Crezi că se rezolvă dacă mergi la terapeut?
– Nu e nici o boală, jonuțule!
– Atunci ce e, monșer?
– Pur și simplu, așa vorbesc oamenii. Au tot felul de expresii pe care le folosesc în mod frecvent, iar lumea îi asociază cu acele expresii.
– Monșer, eu așa ceva n-am mai pomenit.
4) Eminescu are o idee de afacere: vrea să scoată pe piață un ceas de mână care nu afișează ora exactă, ci doar mesajul „Vreme trece, vreme vine. Toate-s vechi și nouă toate. Ce e rău și ce e bine tu te-ntreabă și socoate“.
– Crezi că ar cumpăra cineva un asemenea ceas, bădie Mihai? întreabă Creangă.
– Da, sigur. Oamenii cu bani.
– Tocmai ei?
– Da. Pentru că, dacă ești destul de bogat, nu te mai interesează cât e ceasul. Nu mai are rost să te grăbești nicăieri. Alții au tot interesul să te aștepte, indiferent cât de mult ai întârzia.
