Nu, nu despre cea mai cunoscută piesă a trupei Metallica va fi vorba în continuare, ci chiar despre Moș Ene care vine pe la gene, Morfeu, zeul somnului și al lumii onirice unde totul e posibil, care a primit recent ofrandă un basm TV sub forma serialului The Sandman, o poveste cu supereroi hipnotici în care se doarme foarte mult.
A fost odată ca niciodată un rege al viselor, un fel de Făt-Frumos nemuritor capturat de un vrăjitor britanic printr-un ritual ocult, deposedat de armele și însemnele funcției sale (punguța de piele cu nisip magic, masca de extraterestru cu trompă, rubinul-amuletă capabil de puteri neprecizate) și întemnițat pentru un secol în beciul unui castel de țară din Anglia. După ce reușește să evadeze din cușca încuiată de vrăjile runelor care-l țineau captiv, Lordul Morpheus se întoarce acasă, în Regatul Viselor și Coșmarurilor, care, rămas fără șef atîta vreme, a decăzut în ruină. Echipat doar cu un anteriu negru de călugăr emo, cu o față de hipster drogat și o voce egală, de profesor plictisit care vorbește în somn (toate, desigur, recomandate de fișa postului), eroul nostru pleacă în aventura vieții lui de pînă acum și, în tentativa de a-și recupera obiectele, puterea și poziția, face naveta între lumi, cea reală și cea a viselor, cu o scurtă escală pe lumea cealaltă, în Iad, confruntîndu-se cu tot felul de adversari și situații de coșmar.
Magie, vrăjitori, superoi, superputeri sînt cuvintele-cheie ale oricărui proiect de serial care bate la ușile producătorilor și directorilor de programe ai platformelor de streaming, în speranța primirii OK-ului de difuzare pe post. Asta-i direcția trasată de piață în ultimii ani: cine poate să creeze noul Harry Potter sau un alt Game of Thrones va avea succes, bani și faimă, indiferent că tot ce-a ouat a fost o mărgică de forma unui Frankenstein vizual însăilat din toate conceptele public acceptate și încurajate de industria viselor.
Este și cazul The Sandman, care nu e mai mult de o bandă desenată animată de computer, o fantezie cu somnambuli care arată și sună foarte fals. Asta se vede, asta se simte; aproape nimic nu convinge în universul descris de o poveste inconsistentă care nu poate fi salvată doar de cîteva efecte speciale (parțial) pasabile. Combinația de personaje și imagini deja văzute prin alte locuri – corbi vorbitori, ucigași misterioși, plus un soi de dragon fără legătură cu contextul, adăugat doar pentru că trebuia să apară în trailer –, dialoguri lungi și dezvoltare lentă a narațiunii reprezintă rețeta somniferului perfect. Vezi cîteva minute din pelteaua asta colorată și monotonă, ai căscat de două ori și, gata, te-a și luat Sandman.
https://www.youtube.com/watch?v=83ClbRPRDXU
The Sandman, 2022-, dramedie fantastică cu supereroi patetici, adaptat de Neil Gaiman, David S. Goyer și Allan Heinberg după banda desenată creată de Neil Gaiman, Sam Kieth și Mike Dringenberg, zece episoade de 37-55 de minute, difuzat de Netflix.