Biografia lui Cazimir Ionescu, membru al Colegiului CNSAS, conţine o mulţime de gulgute. Între 1983-1989, fostul inginer proiectant tehnolog în domeniul extracţiei petrolului a activat la Institutul Naţional de Cercetări Economice Bucureşti, unde s-a ocupat de domeniul cercetărilor economico-sociale în industrie. În toamna anului 1989 a călătorit în Polonia, într-o delegaţie de presă a publicaţiei Astra din Braşov.
Explicaţiile date de Cazimir Ionescu într-un interviu, vizavi de scopul deplasării în Polonia, sunt halucinante: „Eu făcusem o vizită în Polonia cu puţin timp în urmă. Aveam prieteni polonezi din studenţie, membri în mişcarea de solidaritate. Ei mi-au spus că în România cel mai greu va fi să răspândim zvonul că s-a aprins scânteia, iar asta nu se poate face decât prin televiziune. Asta a fost experienţa mea în Polonia şi de asta m-am întors eu cu televiziunea în cap. Primisem această informaţie importantă şi aveam ceva de făcut“. Hai să analizăm puţin conţinutul acestei năuceli: Cazimir pleacă în Polonia în fruntea unei delegaţii comuniste, în anul în care în Varşovia se organizaseră primele alegeri libere. Cazimir pleacă de capul lui, fără avizul Securităţii, pentru a primi sfaturi tactice de la sindicatul Solidaritatea, despre cum anume să intre în televiziune la revoluţia ce va să vină. Noi, proştii, mai că am fi capabili să credem că ar fi făcut parte dintr-o conspiraţie anticomunistă, dacă nu ne-ar fi trezit la realitate exact comportamentul lui Cazimir din TVR: „O coloană blindată motorizată se îndreaptă spre Piteşti pentru a ocupa punctul atomic, rafinăria, rezervoarele de cianură, barajul de la Curtea de Argeş! (…) Cerem poporului să se deplaseze de urgenţă, să intervină… aviaţia să intervină“. Cică aşa l-a învăţat pe el să recite Solidaritatea. Solidaritate cu cine, Cazimire?