Eternii dinozauri ai Parlamentului României (II)

Dacă săptămâna trecută am apucat să scriem aici despre trei dintre oamenii care sunt în Parlamentul României de când hăul, vom continua și în numărul acesta, alegând pentru dumneavoastră doar exemplare reușite, din părinți campioni, pentru care scaunele diverselor Camere sunt o a doua natură, dacă nu chiar o a doua, a treia, a patra sau a nu se mai știe câta casă.

Un om care cunoaște la perfecție

toate cotloanele Senatului, indiferent de sediul pe care l-a avut acesta în ultimii 26 de ani, este udemeristul Attila Verestóy. Acesta a ajuns în Parlament în februarie 1990, pe când Parlamentul se numea CPUN și nu avea alt rol decât acela de a pregăti alegerile din mai 1990. Alegeri la care, participând, Attila Verestóy a obținut pentru prima dată fotoliul de senator. Probabil că acest fotoliu i-a plăcut atât de mult inginerului chimist Attila Verestóy, încât nu l-a mai părăsit nici în ziua de azi. Ei, exagerăm puțin, pentru că de părăsit părăsește fotoliul destul de des, absentând de multe ori în interes de afaceri. În definitiv, pădurile din Harghita și Covasna nu se defrișează singure. Cum nici cele opt terenuri totalizând peste 75 de hectare, cele cinci case totalizând peste 1.000 de metri pătrați și cele câteva zeci de milioane de euro strânse în conturi, investiții bursiere și participații la firme nu se administrează singure. Da, poate nu este domnul Verestóy cel mai prezent om din Senat, poate nu este nici cel mai activ și nici cel mai vorbăreț, dar se pare că, fără domnia-sa, nu merge Senatul, de nu s-a putut lipsi de serviciile sale nici măcar un an din ultimii 26. Sau, poate, Senatul o fi mergând, dar nu o merge UDMR, de la al cărui vârf nu lipsește tot de 26 de ani.

Ce a lăsat Attila Verestóy României după 26 de ani de muncă în Senat? Greu de spus, greu de pus degetul pe o mare lege pe care să o fi inițiat domnia-sa. Dar sigur le va lăsa urmașilor porecla de Cherestóy, iar drumeților care caută pădurile din Harghita și Covasna imaginea dezolantă a unor versanți deșertificați, iar aceste lucruri se leagă foarte bine între ele.

Ioan Ghișe nu are chiar vechimea

lui Verestóy în Parlament, dar, în schimb, este un om care s-a jertfit la rându-i pentru cetățean încă din 1992. Căci în 1992 a ajuns Ioan Ghișe în Parlament, mai exact în Camera Deputaților, de unde a plecat în 1996, după doar un mandat, dar nu pentru că s-a retras din politică, ci pentru că a găsit ceva mai interesant chiar aproape de casă. Astfel, între 1996 și 2004 a fost primar al Brașovului, funcție de care n-a ținut cu dinții, totuși. Astfel, atunci când a fost învins în alegeri, în 2004, n-a plâns, nu s-a văitat, ci a candidat pe listele PNL pentru un loc în Camera Deputaților, pe care l-a și câștigat. În urma mandatului său de primar au rămas câteva lucruri făcute în Brașov, dar dacă îi întrebi pe localnici n-ar putea să-ți spună exact care sunt acestea. A mai rămas și informația că pentru candidatura din 2000 a plătit 20.000 de dolari pentru servicii de consultanță unui cunoscut om de televiziune, care l-a promovat mult în emisiunile sale, dar aceasta este o problemă care ține de relații de afaceri private și de deontologia puțin deformată a respectivului om de televiziune, câtă vreme banii au fost câștigați prin muncă cinstită, iară nu palmați din varii contracte oneroase.

După un mandat reușit ca deputat între 2004 și 2008, Ioan Ghișe a trecut în liga ceva mai mare a senatorilor. Chestia asta l-a costat cam 50.000 de lei, bani pe care i-a împrumutat în 2008 de la ING, în speranța că mandatele succesive de senator și ceva noroc îl vor ajuta să înapoieze băncii banii până în 2021. Cu greu și fluturându-și loialitatea față de partid, domnul Ghișe a prins un mandat de senator și în 2012, dar apoi s-a supărat pe PNL și a plecat să-și înființeze Partidul pentru Creșterea Salariilor și a Pensiilor, pe care l-a dizolvat ulterior în partidul la fel de inexistent al Mariei Grapini. În urma lui Ghișe și a celor 24 de ani petrecuți de el în Parlament și în administrație vor rămâne un trecut de turnător al Securității, câteva dintre cele mai tembele inițiative legislative, printre care și “legea jurnalistului”, precum și ideea fixă că Traian Băsescu nu mai poate fi președintele României. Poate-l stropește cineva cu un pahar cu apă și-i spune că Băsescu nu mai e președinte de un an de zile. Nu știm dacă asta-l mai calmează sau nu, dar merită încercat.

În fine, mai există mulți

care au fost uitați prin Parlament de 26, 24 sau 20 de ani și pe care nici o primenire a clasei politice nu-i urnește, dar astăzi mai avem loc doar pentru unul.

Îl cheamă Bogdan Niculescu Duvăz, este arhitect și a fost validat prima dată ca deputat pe 18 iunie 1990. A demisionat, însă, pe 31 iulie același an, pentru a se ocupa plenar de funcția de ministru al Tineretului și Sportului, din care n-a mai plecat decât gonit de mineri, în septembrie 1991. În 1992 a fost, între februarie și octombrie, consilier ales în Consiliul Municipiului București, pentru a redeveni deputat în toamna aceluiași an. Și deputat a rămas până în zilele noastre, chiar dacă între decembrie 1996 și martie 1998 a fost și ministru pentru Relația cu Parlamentul, iar între iulie și decembrie 2004 a fost ministru delegat pentru Relația cu Partenerii Sociali. În 2003 a părăsit partidul lui Traian Băsescu, cel căruia i-a fost naș la nunta de argint, pentru a se înscrie în actualul PSD.

Bogdan Niculescu Duvăz va rămâne în memoria multora drept cel care i-a tras literalmente scara de sub picioare lui Ion Iliescu, pe 29 martie 1992, facilitând alegerea lui Petre Roman ca președinte al FSN și forțând ruperea acestui partid în FSN (PD) și FDSN (PDSR, PSD). A fost un gest istoric, e drept, dar până și istoria își cere la un moment dat eroii, așteptându-se de la ei să se retragă în liniște spre creșterea nepoților, după 26 de ani de sacrificiu neîncetat.

9 vizualizări