Cît de bine sună versurile astea acum, în contextul protestelor. Pare că, în urmă cu atîția ani, cînd i le-a turnat în ureche lui Eminescu, Demiurgul nu făcea decît să persifleze nația asta care, chiar și fără vreun ajutor de la neșansă, știe atît de bine să-și calce pe gît cu propriul bocanc.
Și asta facem: ne apărăm sărăcia și nevoile, ba chiar și neamul. Pericolul lui “și mai rău” ne scoate în stradă. Și asta e bine, însă nu e lipsit de pericole. Și nici măcar nu-i vorba de pericolele știute. Căci te aștepți, la orice mișcare de stradă, să apară cîte un politician din “opoziție” (ce naiba de sens o mai fi avînd cuvîntul ăsta la noi, unde toată politica e o mare lătură) care să se cațere pe valul de nemulțumire. Te aștepți și la cîte un Mălin Bot, care intră în fibrilație și se vede într-o oglindă insidioasă drept “lider” al manifestațiilor. Te aștepți și la cîte un Cartianu, acest Grigore după Ureche al scrisului, să pozeze în cronicar al fenomenului și manifestațiilor. Te aștepți la un alde Victor Alistar să pretindă că reprezintă societatea civilă. Te aștepți la toate astea și, în ciuda lor, încă îți vine să reziști.
Marea deturnare de sens, marele pericol, vine însă din altă parte. Ceea ce mă surprinde pe mine, acum, este faptul că prin prisma lui “se poate și mai rău” ajungem să credem că ceea ce avem e bine. Se iese în stradă în apărarea Justiției. Dar merită ea, așa cum e acum, apărată? Îmi pare că prea ușor confundărm DNA cu Justiția, în întregul ei. Ori, nici măcar DNA, cu toate părțile pozitive, nu e vreo neprihănită ce se jertfește pe altarul dreptății. Îmi aduc aminte doar că, în urmă cu vreo doi sau trei ani, cînd încă simțeam că #rezist, ajunsesem la un așa nivel de exasperare, încît am solicitat DNA, în baza Legeii 544, să îmi confirme sau infirme existența unei structuri la nivelul județului Alba. Știam că există, conform legii, cîte o structură pe lîngă toate Curțile de Apel, însă mă săturasem ca ani de zile să scriu, cu date irefutabile, despre toate ilegalitățile petrecute la nivelul administrației locale și județene, iar DNA să doarmă. Căci, în ani buni de zile – și cred că și pînă acum – tot ce prinseseră DNA în Alba fusese un primar de comună ce-și băgase benzină, din banii primăriei, în mașina personală. Plus o amărîtă de directoare care “luase mită” niște plase cu cîrnați, în valoare de 1.000 de euro, pe care apoi le împărțise în campania electorală. În rest nimic. Somn și voie bună. Și probabil că așa se întîmplă în multe județe, unde DNA-ul își face simțită prezența printr-o discreție vecină cu impotența.
Mai apoi, Justiția – asta care e “apărată” în stradă – e, cum ziceam, mult mai mult decît DNA. Din Justiție fac parte și notarii publici, probabil ultima castă în adevăratul sens al cuvîntului. Nu știu tagmă care să fie atît de închisă precum cea a notarilor. Veri, cumetri, unchi, mătuși, fii și fice, pile și pile și bani mulți. Și n-am auzit încă de vreun notar băgat la bulău că și-a vîndut postul înainte de pensionare, ori ca cineva să vină și să rupă această castă/familie, care e atît de închisă încît va ajunge în curînd să dezvolte, ca barba Habsburgilor ce se cordeau și împerecheau între ei, deviații genetice.
Și tot din Justiție fac parte și instanțele de judecată. Ați fost vreodată în vreo instanță de la nivel inferior? Într-un Tribunal ori în vreo Judecătorie de orășel de provincie? Ce nepotisme! Ce pilărai și încrengătură de interese, combinații și bani! Ce conjurații ale mediocrilor și impotenților intelectual!
Și avocații, oh, avocații! Căci sînt și ei parte din “Justiție”. Desigur, ca peste tot, există și excepții. Există și oameni bine pregătiți profesional, care știu ce fac și fac chiar bine. Dar mă refer aici la mare, poate cea mai mare parte a avocaților, că și ei sînt parte a Justiției. Ăia care au ajuns avocați pentru că s-au născut din părinți campioni. Care-s avocați pentru că tata a fost director și mama procuroare, pentru că bunicul a fost la securitate și pentru că familia a avut bani să cumpere semnăturile pentru a accede în barou. Și ei sînt tot parte a “Justiției” pentru care românul iese în stradă. Și ei, aceste mici cuiburi de agramați – căci nici Marian Vanghelie, în zilele lui bune, nu reușea să-și fractureze silabele precum cîte un gîngă de avocat de provincie în timpul unei pledoarii – și ăștia trebuie apărați?
Acum cîțiva ani, la ziua unui amic, un tembel a aruncat benzină pe mine și mi-a dat foc. Am avut și eu ocazia să aflu, pe pielea mea, cum e să stai o lună la spitalul de arși. Am scăpat cu bine. Și tot cu bine a scăpat și tipul ce mi-a dat foc, mie și unui local întreg. De ce? Pentru că onor Justiția – prin vocea unei judecătoare de la Tribunalul Alba, o doamnă pe nume Iliescu (ce ironie fină) a decis că incendiatorul trebuie pedepsit cu suspendare. Căci se făcuse vinovat doar de “loviri și alte violențe”. Desigur, a contat și faptul că avocatul apărării era un notoriu politician, Ioan Rus, fost prefect și prieten cu judecătoarea. Și, mai ales, a contat că, atunci cînd a audiat un martor care declarase că l-a văzut pe incendiator că avea sticla cu benzină într-o mînă și bricheta în alta, a pus o magică întrebare: dar l-ați văzut să aibă și altceva în altă mînă? Și n-avusese omul nimic, căci cu cea de a treia mînă ne făcea semn de la-revedere, în timp ce ne perpeleam precum berbecii la proțap. S-a terminat acum, a trecut și mă mint că am uitat. Dar e oare asta o Justiție ce trebuie apărată în stradă?
Citisem ieri cum filosoful Mihai Șora, de a cărui prezență în spațiul public mă bucur precum mă bucur la dulciurile primite cadou, zicea că “fără Justiție am ajunge să ne conducă hoții și ticăloșii”. Or declarația asta mă surprinde. Căci, dacă fără Justiție am ajunge să ne conducă hoții și ticăloșii, înseamnă că fie avem Justiție și cei ce acum ne conduc nu sînt ticăloși și hoți, fie nu avem Justiție iar cei ce ne conduc sînt, de fapt, ticăloși și hoți. Or, dacă nu avem Justiție, ce apărăm în stradă, de fapt? Căci unul din motivele pentru care s-a ieșit în stradă e intenția guvernanților de a umbla la Legile Justiției.
Așadar, e bine că se iese în stradă și am tot respectul și stima pentru cei mai mulți dintre cei care o fac. Chiar dacă eu nu mai pot să #rezist și, sincer, într-o echipă, chiar și atît de mare precum cea din stradă, refuz să #rezist sub comanda lui Bot, reprezentat de Alistar și consemnat în istorie de Cartianu.
Și nici nu cred că Justiția trebuie protejată. Ea trebuie reformată, în totalitatea ei. E drept, în sens invers de cum ar vrea hoții și ticăloșii. Căci, spre dezamăgirea distinsului filosof Mihai Șora, sîntem în situația în care nu avem nici Justiție și sîntem conduși de hoți și ticăloși. Iar daca ne vom fi mulțumit cu evitarea unui “și mai rău”, prin accetparea răului care e, atunci vom fi căzut eternul românesc a lui “merge și așa”. Iar eu așa nu mai #rezist.