Ca să fiu sinceră, mie îmi place cum conduce Dragnea cu mînă de fier PSD-ul. Sînt convinsă că, dacă aș trece noaptea printr-un parc pustiu și șapte violatori, membri PSD, ar sări să-mi facă felul, ar fi de-ajuns să le spun „Mă, băieți, știți cine sînt eu? Sînt verișoara primară a lui Liviu Dragnea și-o să vă ia mama dracului!”, că imediat indivizii ar zice „Vaaai, vă rugăm să ne scuzați! V-am confundat cu Corina Crețu!” și m-ar conduce politicoși pînă acasă.
În schimb, nu-l suport deloc, da’ deloc, deloc, deloc, pe Gabriel Oprea. Ăsta e-n stare ca fără coloană de motocicliști să nu meargă nici la baie. Probabil că are ascunse undeva prin Seychelles vreo patru baxuri de izmene și un container cu conserve de fasole cu costiță afumată, că altceva ce să fure și el de la intendență? Dacă-i pui în mînă un AG-7, crede că i-ai dat un fagot de la ansamblul „Doina”.
Eu nu prea mă dau în vînt după fotbal, dar m-a pus diavolul să mă uit duminică seară la Steaua – Pandurii Tîrgu-Jiu. Păi, la cum joacă băieții ăștia blazați din Ghencea, n-or să ia campionatul nici dacă dreptcredinciosul Gigi Becali o să aducă la tribuna zero, de-a dreapta lui, moaștele Sfintei Parascheva, ale Sfîntului Ioan Gură de Aur, ale Sfîntului Cuvios Dimitrie cel Nou și ale lui Alexandru Apolzan.
(va urma)
