Caţavencii

Eu zic că va fi bătaie

E vremea pariurilor. Eu cred că, în noua legislatură, viața noastră democratică va trece la un nou nivel: palme, păruieli, cafteală, flegme.

Citeam o știre zilele trecute: „Tiberiu Boșutar, deputat ales AUR, e cercetat sub control judiciar, după ce a instigat la aruncarea în aer a sediilor unor instituții“. Omul nostru a instigat la aruncarea în aer a sediului Prefecturii și al Biroului Electoral Județean. Marius Lulea, care e azi prim-vicepreşedinte AUR, a publicat o carte în care scrie că regimul Antonescu „a salvat“ evreii și le-a făcut viața mai bună în anii ’40. Cartea dânsului poate fi găsită inclusiv la Cărturești.

Șoșoaca, să vedem, probabil că va rămâne în nenorocitul ăla de Parlament European unde o îngroapă nenorociții de globaliști în bani. Însă ea ar fi putut fi chiar un punct de echilibru pe lângă alte sălbăticiuni care vin tare din urnă.

Iar toate acestea se vor întâmpla, cum altfel, în numele poporului și-al unei vieți demne, nu așa, în genunchi în fața UE.

Exit mobile version