Nu departe de Câmpulung Muscel, pe drumul care duce de la Lerești la Voina, viața cotidiană a fost grav perturbată de apariția unor băieți care s-au dat cu mașinile în week-end până la barajul Râușor și înapoi, făcând tărăboi mai mare decât toate drujbele din vale la un loc. Hipnotizați de sutele de cai-putere ale motoarelor supraalimentate, câțiva localnici au plănuit, în crâșma de la capătul Lereștiului, furtul unei astfel de mașini pentru a o transforma în circular mobil de tăiat lemne, așa cum nu au mai văzut satele între Piatra Craiului și masivul Iezer-Păpușa. De planul lor s-a ales însă rumegușul când au aflat că era vorba despre un consum de 50 de litri la suta de kilometri, ca să nu mai vorbim despre cutia de viteze secvențială, care s-ar fi adaptat la tăiatul buștenilor de brad, nu și al celor de fag.
Venit cumva din sălbăticia unui downhill de biker sinucigaș,
am intrat abrupt în devălmășia șoselei pe care alerga suprarealist o Lola F3000. Noroc cu un ARO ruginit, mai omenesc, oprit într-o parcare unde m-au întâmpinat câțiva burețari – culegători de mânătărci, mure și afine – cu marfa lor devenită nevandabilă, atîta timp cât jandarmii i-au blocat pe traseu. Un mustăcios negricios, nemulțumit că nu o să mai fie nimeni în piață dacă vor mai sta aici până când se vor termina manșele de calificare la Campionatul Național de Viteză în Coastă, m-a introdus atât în atmosfera automobilistică, cât și în prețurile de ultimă oră ale produselor bio din pădurea musceleană. Am cumpărat până la urmă o găletușă cu trei kile de afine și o sacoșă de bureți halucinogeni pentru a scăpa în condiții elegante de ocupanții vechiului off road carpatin legat cu sârmă. Așa m-am așezat în prima curbă a traseului pentru a urmări proba specială de la Câmpulung alături de cei câteva sute de spectatori, poate o mie, care spărgeau pe marginea drumului atât de multe semințe, încât a existat în permanență riscul ca mașinile aflate pe traseu să derapeze pe grămezile de coji umezite – floarea-soarelui, bostan, cu sare sau fără, după gust.
Aș putea să vă povestesc despre mașinile de Formula 3000,
despre un Ferrari care urla ca o fiară pe linia de start, ori despre hergheliile de cai-putere din grupa H, sau despre cele două-trei ieșiri în decor, care au ținut la cote maxime spectacolul automobilistic. Nu. Mai interesantă mi s-a părut socializarea a doi jandarmi cu un steward de la o firmă de pază și protecție, trei băieți vânjoși, cu echipament de țestoase Ninja, care în ultimele zile și-au dedicat timpul liber emisiunilor de la Antena 3 și RTV cu câinii maidanezi. Între două mașini care atacau curba la 90 de grade înaintea intrării pe pod – dând senzația că vor să tăvălească nu doar câinii jegăriți de aici, ci și spectatorii –, băieții și-au dat drumul la indignarea hrănită prin cablu. După o scurtă trecere a subiectelor atacate de emisiunile cu pricina, au trecut la concluzii cu aplicații directe. Unul dintre jandarmi, de pildă, ca bugetar, plângând după banii cheltuiți pentru eutanasierea unui câine, a găsit o soluție mult mai ieftină, de genul un euro plătit pentru fiecare câine adus mort la ecarisaj. Dacă ne gândim câte pet-uri și doze din aluminiu trebuie să aduni pentru un euro, este clar că în câteva zile s-ar fi umplut ecarisajele cu stârvuri de câini. Ce n-au rezolvat oamenii legii au fost scenariile în care indivizi fără căpătâi vor fura câinii din curți și – Doamne ferește – vor da în cap celor ieșiți la plimbare cu câini în lesă pentru a le valorifica patrupedul. Din fericire, nu i-a auzit și ciobanul de lângă mine, nu de alta, dar la ce slab au mers mieii de Paște, să nu-i vină ideea de a renunța la oi pentru a se apuca de crescut câini ciobănești pentru eutanasiere.
